În 2012, mama mea s-a întâlnit prima dată cu sfinţia sa. După două-trei vorbe, o întreabă: „Dragă, da’ soțiorul tău unde e?”. După ce mama îi spune că e acasă, îi zice: „Da, dragă, numai să nu-şi facă moartea!”.
Când am auzit aceste cuvinte am încremenit. Mi-a venit gândul că tatăl meu se va sinucide. De atunci şi până la moartea lui, timp de nouă ani, am purtat în inima mea această teamă, care era ca o sabie. Prin această teamă, Cuviosul m-a motivat să mă rog mai mult pentru el.
Din mila lui Dumnezeu, de-a lungul anilor, tata a vorbit la telefon cu Cuviosul, care chiar a ajuns acasă la noi. Seara, când eram la masă cu Cuviosul, a început să îi spună tatălui meu câteva păcate, iar el râdea, dezarmat fiind de precizia Cuviosului. Chiar dacă nu-l înțelegea, îl îndrăgea şi uneori mă întreba de sfinţia sa.
Tatăl meu nu era un om al Bisericii, dar în ultimii ani a început să meargă la biserică. Înainte cu un an de a muri a fost depistat că are cancer în metastază, gradul 3. S-a schimbat mult, s-a pocăit şi, pentru rugăciunile Cuviosului, a plecat la Domnul spovedit, împărtăşit, în pocăință şi în pace cu toți. Îţi mulţumesc din suflet, Cuvioase, că „ai văzut” de tatăl meu. (Expresie adesea folosită de Cuviosul, cu sensul de „a avea grijă”.)
Rasofora Gherontia,
Mănăstirea Paltin, Petru Vodă
