În zona Mănăstirii Slănic, Ceauşescu mai făcea vânătoare de urşi. Veneau cu elicopterul până undeva aproape şi apoi urcau cu maşini de teren până înspre mănăstire. Cu o săptămână sau două înainte, veneau pădurarii de puneau mâncare la urşi şi o echipă de securişti care nu lăsau niciun pelerin să stea în mănăstire. Îmi povestea un părinte că, odată, l-au găsit acolo pe Cuviosul şi, cum l-au văzut, l-au luat cu maşina şi l-au dus. După ceva timp, când a venit din nou, i-a spus părintelui că tare l-au bătut atunci.
Înainte de a intra eu în Mănăstirea Slănic, prin anii ’90, i-a dus un Liturghier mai vechi unui călugăr care, în urma unui accident, a rămas cu o anumită neputinţă. I l-a dat mai mult cu forţa: „Ia-l, dragă, ia-l, că o să ai nevoie de el!”. Părintele l-a dat mai departe, pentru că era convins că nu va fi hirotonit preot. La două-trei săptămâni după ce am intrat eu în mănăstire, l-a hirotonit diacon şi apoi preot. Eram într-o zi împreună şi a venit vorba despre Cuviosul şi atunci mi-a spus: „Am dat Liturghierul şi uite că acum nu am!”. Atunci nu se găseau cărţi de slujbă.
Venea şi stătea la mănăstire trei-patru zile. În ultimele zile făcea de toate, parcă special ca să îl alungi. Făcea gălăgie dacă vedea pe cineva sau se apuca să facă curăţenie, să spele vasele, pe la biserică stătea când cu mâinile sus, când cu mâinile jos, aduna mizerie de pe covoare… Era cu plasa lui de rafie, în care ducea dintr-o parte în alta icoane sau cărţi. Abia a făcut odată rost pentru cineva de o Psaltire…
După ce am plecat, mi-au spus părinţii că a venit odată şi s-a apucat să facă curăţenie într-o magazie unde depozitam sticlele în care fusese ulei, pe care, ulterior, le predam aşa, că nu aveam cum să le spălăm. Când a intrat acolo, a scos toate sticlele afară… au trebuit să adune după el. S-a dus la bucătărie şi a cerut mâncare, dar a amestecat toate felurile pe care le-a primit! Pe vremea aceea nu te prea puteai înţelege cu el, nu prea povestea despre el…
Monahul Isaac,
Sfântul Munte
