Cuviosul Gherontie ţinea foarte mult să-ţi spună că el era născut în 1934. Te punea să calculezi câţi ani are şi dacă răspundeai corect îţi spunea:
– „Îţi dai seama dragă (80 şi câţi ani erau)?”
Sau altădată ne spunea:
– „Văd că ai carte bună” (la fel, doar dacă răspundeai corect).
În întâlnirile cu Cuviosul nu existau momente de plictiseală, momente fără sens.
Prima dată când am vorbit cu el la telefon ne-a cerut să îi aducem trei beri, în numele Sfintei Treimi. Pur şi simplu nu am crezut cererea lui. Ni se părea imposibil ca un om cu atâtea daruri de la Dumnezeu, prin rugăciunile căruia mulţi oameni şi-au găsit rezolvare şi răspuns la diferite probleme, să ne ceară tocmai… bere! Dar răspunsul la această nedumerire avea să vină la Mănăstirea Tismana unde am stat câteva zile în luna martie a anului 2017 şi Cuviosul ne-a făcut marea bucurie să vină jos la noi, la cazare. Stătea în genunchi, cu sticla de bere în mână şi ridicând-o în sus, spre icoana Mântuitorului a spus: „Tu, Doamne, ştii de ce beau!” Datorită pocăinţei, umilinţei şi smereniei sale, a tonului cu care a spus aceste cuvinte, a felului în care se uita la icoana Mântuitorului, a poziţiei sale fizice, în genunchi, ce transmitea o lăsare completă în mâinile Domnului, ne-a cuprins un sentiment, nici nu ştim cum să-l explicăm! Era doar răspunsul clar: băutura era pentru Cuviosul un mijloc de a-şi arăta nebunia lui pentru Hristos în faţa lumii. Antiteze similare găsim şi la alţi nebuni pentru Hristos, precum Sfântul Gavriil Georgianul sau Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, pentru că logica lumii nu are nimic de-a face cu logica credinţei desăvârşite.
„Nebunia pentru Hristos e o nevoinţă atât de înaltă şi de grea, încât la ea sunt chemaţi de Dumnezeu doar cei aleşi, puternici cu trupul şi cu duhul. Aceşti nevoitori, cu dragoste fierbinte pentru Dumnezeu, se leapădă de bunăvoie pentru El nu doar de toate înlesnirile şi bunurile vieţii pământeşti, ci şi de bunătăţile vieţii de obşte, de rudenii şi de propria înţelegere, luând în mod conştient asupra lor chipul nebuniei şi, uneori, şi starea morală a omului căzut. Pentru o astfel de jertfă de sine Domnul le dăruieşte vedere duhovnicească chiar din timpul vieţii, şi unii pot în chip limpede să vadă îngeri, dar şi duhurile cele pline de răutate. Ei primesc de la Dumnezeu, de asemenea, osebite daruri: pătrunderea tainelor sufletelor omeneşti, facerea de minuni, prevederea viitorului. Mulţumită acestora, pot să-i povăţuiască pe oameni către mântuire şi să-i păzească de atacurile vrăjmaşului neamului omenesc. (Sursa:Sfânta Paşa din Sarov, cea nebună pentru Hristos, Seria Materikon, Editura Sophia, Bucureşti, p. 62).”
Starea morală a omului căzut, a posibilului beţiv, judecat de toţi din jur pentru paharul de pe masă sau pentru cel din mână a căutat-o şi Cuviosul Gherontie în ultimii ani de viaţă (fapt confirmat de cei apropriaţi, care au văzut că această nevoinţă a apărut la un moment dat, fără explicaţii). Cuviosul ne dădea impresia că nu se simte bine dacă nu-l văd toţi cu sticla sau doza de bere în mână, intenţionat arătându-şi ‘nebunia’, ‘patima’ în faţa lumii, a oamenilor. Zâmbea într-un fel aşa ghiduş şi ridica din sprâncene şi ne privea de parcă complota ceva şi în acelaşi timp râdea; astfel, noi ne întrebam câţi îl înţeleg de fapt sau ne gândeam care din cei prezenţi îl judecă şi Cuviosul ne răspundea în felul său unic, scoţând limba. Câteodată ni se părea că berea era ca o jucărie pentru el, dar îi făcea şi un mare serviciu duhovnicesc, îl ajuta în misiunea lui de nebun pentru Hristos.
Asemenea Sfântului Gavriil Georgianul, Cuviosul Gherontie se asigura să bem cu toţii, dacă era de unde, fiecare cu bericica lui. Dacă nu era destulă bere, insista foarte mult fiecare să guste câte puţin. Spunea de multe ori că: „noi nu bem, doar gustăm, dragă!”
Ultima noastră întâlnire a fost într-o zi de vineri. Cuviosul ne tot îndemna să bem, eu am băut o bere, soţul meu trei, dar simţeam berea aia ca o apă, nu a avut efectele normale ale alcoolului. Nu obişnuim să bem, nu bem nici de Anul Nou sau de zile de naştere, nici de sărbători, nu avem antrenament ca să justifice rezistenţa în faţa alcoolului, Slavă Domnului! Ne miram că nu simţim nimic, ne întrebam ce e cu noi. Ne aşteptam să ameţim, să ni se facă rău, ne era ruşine de Cuviosul să îl refuzăm şi iarăşi mai beam… Noi ne întrebam (fiecare, în gând!) dacă ne este primit postul, vineri fiind, şi noi beam bere, iar Cuviosul ne-a răspuns cu voce tare: „Da, dragă şi eu posteam mai demult, dar acuma uite ce rău am ajuns că beau”. Berea a fost cumpărată de noi (deci nu a pus nimeni apă în sticle), avea gust de bere, dar nu avea efectele normale ale alcoolului. Noi credem cu tărie că berile respective au fost un tratament duhovnicesc.
Sora Elizabeta Zedghenidze istoriseşte o întâmplare similară petrecută cu Sfântul Gavriil Georgianul: „M-a pus să cumpăr o sticlă de votcă, pe care el a ascuns-o sub rasă, şi am pornit către mănăstire. Ajunşi acolo, a deschis sticla, a băut puţin şi apoi mi-a dat şi mie să beau. Am băut o înghiţitură şi, în chip cu totul curios, mi s-a părut că beam apă. A dat apoi tuturor celor din jur să bea câte o înghiţitură. După ce au băut toţi, [Sf. Gavriil Georgianul] a spus: „Ia te uită, nimeni nu m-a ocărât! Toţi or să intre în împărăţia cerurilor!” (Sursa: Jean-Claude Larchet, Sfântul Gavriil Ivireanul cel nebun pentru Hristos, trad. din lb. franceză de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, pp. 87-88).
Pentru noi, Cuviosul Gherontie este sfânt şi afirmăm asta cu toată convingerea.
Sfinte Cuvioase Gherontie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii!
(Cristian şi Cristina, Cluj-Napoca)
