20 decembrie 1997
Nu-l cunoşteam de mult pe Cuviosul, probabil de vreun an, doi.
Ni-l prezentaseră maicile ca fiind „nebun pentru Hristos” (citisem şi prin cărţi ca să vedem cam ce înseamnă asta) şi ne era greu să ne dăm seama cum să ne purtăm cu şi în preajma sa; una-i cartea şi alta realitatea. Venise şi la noi acasă, dar pe vremea aceea umbla mult şi stătea câte puţin într-un loc.
Nu-mi mai aduc aminte cum ajunsese de data aceea la noi, dar în zilele acelea fina noastră D., tocmai născuse un băieţel, F., care la început părea bine, sănătos; deşi se născuse prin cezariană, copilul obţinuse 10 la naştere. Problemele au apărut după ce a făcut icterul, pentru că (nu suntem specialişti…) ficatul, bila, nu mai ştim ce anume nu-şi mai făceau funcţia şi micuţul nu-şi mai revenea.
Doctorul neonatolog a încercat toate tratamentele obişnuite în asemenea situaţii. Toată lumea era încrezătoare – părinţi, bunici, rude – şi aştepta ca analizele să se îmbunătăţească; dar, din păcate, nimic! Situaţia devenise destul de critică, iar părinţii erau disperaţi; noi, pe lângă ei, să îi încurajăm, să îi susţinem, dar începuse să ne cam fie şi nouă teamă (nu eram nici unul prea duşi la biserică). Acasă, Cuviosul deja se ruga!
Doctorul a transmis că mai exista o ultimă soluţie, mai mult teoretică, deoarece spitalul nu avea dotarea necesară, pe care el o încercase în urmă cu 20 de ani, din păcate cu un rezultat trist, pe care nu ar vrea neapărat să o repete: exsanguinotransfuzie (dacă termenul e corect…).
Cu inima strânsă pentru felul în care vor primi sfatul nostru – la vremea aceea Cuviosul nu era cunoscut deloc în lumea mirenilor – le-am propus părinţilor să-l aducem să se roage pentru copil. A venit, s-a rugat, i-a întrebat pe părinţi, bunici, rude dacă sunt credincioşi, i-a îndemnat să meargă la biserică, să se roage, să-L slăvească pe Dumnezeu şi ne-a asigurat că totul o să fie bine.
Imediat doctorul a decis să repete experienţa traumatizantă din urmă cu 20 de ani. Trebuie să menţionăm încă o dată că, deşi era un spital judeţean, acesta nu dispunea de echipamentul necesar intervenţiei, care presupunea înlocuirea, efectiv, a sângelui micuţului şi, ca atare, intervenţia trebuia să se facă „manual”, necesitând o îndemânare deosebită şi un consum psihic imens.
Intervenţia a reuşit, doctorul, efectiv cu ajutorul Domnului, luând decizia să o facă. Sub supravegherea şi cu ajutorul prietenilor finei noastre a reuşit, cum spuneam, în regim manual o intervenţie ce se realiza „în Vest” în regim automat, cu instalaţii adecvate.
După nici o lună, încă o încercare, ce a necesitat o altă transfuzie, cu altă ispită: grupa de sânge era una extrem de rară, cu un singur donator în judeţ. Acesta însă s-a prezentat miraculos exact în ziua în care era nevoie de transfuzie şi a ajutat şi la salvarea altor doi nou-născuţi, gemeni, ce aveau nevoie de exact aceeaşi grupă. Dumnezeu dăruieşte din preaplinul dragostei Sale pentru toţi!
De fiecare dată când ne întâlneam apoi cu finuţul nostru şi îi reaminteam Cuviosului că e copilaşul pentru care s-a rugat, faţa i se lumina, îl îmbrăţişa şi îi spunea pe nume, folosind diminutivul şi făcea o scurtă rugăciune pentru el şi toţi ai lui.
Ne-am amintit de toate acestea, când ne-am adunat cu toţii spre a ura-i finului nostru „La mulţi ani, cu sănătate!”, la împlinirea vârstei de 21 de ani!
De aceea, Îl rugăm pe Dumnezeu încă şi încă o dată ca sufletul Cuviosului în corturile drepţilor să îl aşeze, în sânurile lui Avraam să îl odihnească, cu drepţii să îl numere „şi pe noi să ne mântuiască ca un preabun, preasfânt şi preaputernic şi de oameni iubitor”, după propria-i zicere.
C&S de la C
