Vasăzică o prezență vie, piezișă, critică și delicată a unui harismatic, care vedea pe dinlăuntru ceea ce se întâmpla în biserică, de la vlădică la opincă, iar uneori sancționa prompt, fără căutare la față. Cert e că eu, fiind atât de preocupat de prestația studenților mei, nu i-am acordat o prea mare atenție, dat fiind și faptul că nimeni nu m-a ajutat atunci să-mi deschid ochii mai bine către el. Îmi amintesc că unul din părinții catedralei l-a pus mai târziu la încercare pe Cuvios atunci când un vlădică a candidat prima dată pentru mitropolit și i-a răspuns mucalit: „Întâi iasă și-apoi nu mai iasă!”.
Era necruțător cu păcatul vicleniei și al imposturii. De pildă, altădată făcea gesturi cvasierotice în spatele cuiva din tagma monahală încercat de duhul desfrânării și astfel l-a smerit de-a binelea. Oricât ar părea de scandalos totuși totul era nu pentru spectacol, ci pentru tămăduirea duhovnicească a celui în cauză. Tot așa cum, întâlnindu-se cu o parte din grupul de artiști plastici din Prolog, la muntele Athos, însoțiți de părintele Sabin Vodă și de Ionuț Totu, implicați în proiectul „Et in Athos ego!”, a început să-i întâmpine aruncând pietricelele de pe calea lor strigând: „Să nu se clatine și să nu se împiedice de piatră piciorușele voastre!”. Apoi le-a luat-o înainte îndemnându-i cu „Haidați, băi!” și uimindu-i cu vitalitatea sa și smerindu-i mai ales pe cei fumători.
Pr. prof. univ. dr. habil. Ioan (Jan) Nicolae,
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia
