Pe părintele Gherontie l-am cunoscut prin anul 1986.
Îmi amintesc că într-un an, în Vinerea Mare, după slujba Prohodului l-am chemat acasă la noi. Am pus să mâncăm ceva în bucătărie. Între timp a venit şi fiul meu, care avea atunci vreo 25 de ani, dar nu era cu biserica. Când a văzut cofrajul cu ouă pe care le cumpărasem pentru Paşti mi-a cerut să îi fac repede o papară. Părintele Gherontie s-a uitat la el şi i-a spus: “Vai, dragă, da’ azi e Vinerea Mare şi îi păcat dacă faci asta!” Am plecat apoi de acolo, în cameră. Stăm ce stăm şi zice părintele: “Mă duc să văd ce face”. Fiul meu nu mâncase ouă.
Sâmbăta, după ce a plecat părintele, băiatul meu mi-a reproşat: „Ce, îmi aduci oameni străini în casă, să îmi comande ce să mănânc?!” A fost tare tulburat, dar la cuvântul părintelui nu a mâncat.
Fiul meu l-a reîntâlnit în acelaşi an, în octombrie, când părintele a venit din nou la noi acasă. Eram cu emoţii să vedem ce se întâmplă de această dată. Părintele era doar în cămaşă, fapt care l-a mişcat atât de tare pe băiatul meu că i-a dat cea mai bună haină a lui, ca un pardesiu.
Îi mulţumesc Domnului că l-am cunoscut pe părintele Gherontie şi că în mai multe rânduri a venit şi s-a rugat în casa noastră! (Sora D.)
