După mulţi ani petrecuţi printre străini, mai precis printre spanioli, ne-am întors acasă. În sfârşit, acasă! Unde este mai frumos şi mai plăcut decât împreună cu părinţii şi cu cei dragi!?
Au trecut mulţi de atunci şi îmi vin mereu în minte întâmplări trăite alături de Cuviosul, mai ales în zilele de praznic, când mergeam la Alba Iulia. Astăzi este Sâmbăta lui Lazăr, iar gândul mă duce în urmă cu opt ani, în 2011, la Schitul „Sfântul Lazăr” de lângă capitala de suflet a românilor. Acest schit urma să fie sfinţit chiar în Sâmbăta lui Lazăr de un sobor format din Înaltpreasfinţitul Andrei, mitropolitul Clujului, Preasfinţitul Lucian al Caransebeşului şi Preasfinţitul Gurie al Devei.
Dimineaţa, pe la 8,30, am plecat la schit doar eu cu Cuviosul Gherontie. Până să ajungem, Cuviosul îmi tot spunea: „O să vină multă lume, dragă!”. Am ajuns, iar dumnealui a plecat printre oameni. A fost foarte, foarte multă lume. Nu mai fusesem de mult la o sfinţire de biserică. A fost înălţător, aşa cum visasem eu în Spania să trăiesc, doar că slujba a ţinut până pe la ora 15,30. Cine a fost prezent acolo, îşi aminteşte ce mult a durat.
Când s-a terminat, eu mă tot uitam după Cuviosul şi mă întrebam cum o să-l găsesc în atâta mulţime. Apoi aud o voce în spatele meu, care îmi zice: „Vai, dragă, ce repede a trecut!” Era Cuviosul. Prin acest cuvânt mi-a arătat că timpul trece altfel atunci când reuşeşti să trăieşti cu adevărat sfintele slujbe. Nu mai simţi nici oboseala, nici trecerea orelor.
În alt an, într-o zi de Florii, după Sfânta Liturghie, Cuviosul a venit la noi la masă. L-am înregistrat cântând Catavasiile Buneivestiri, care au fost postate pe site. Le cânta cu atâta trăire că nu puteai să nu te gândeşti cât de lungă e calea spre a ajunge să simţi rugăciunea! (Alexandru T, Turda)
