Niciun cuvânt al Cuviosului nu era fără rost şi întotdeauna avea un înţeles tainic. Prin harul primit de la Dumnezeu, vedea de mai înainte ce avea să se întâmple, însă ce se vedea de dinafară şi ce credeau oamenii despre asta nu-i păsa nicidecum. În timpul unei privegheri din preajma sărbătorilor de Paşti, stătea în genunchi în faţa icoanei celei mari a Maicii Domnului, trecând lumânarea aprinsă prin barbă. În toată biserica se simţea un miros neplăcut de păr ars. Nu înţelegeam de ce procedează astfel, dar nu după multe zile, una din chilii a luat foc.
(Mărturie culeasă de rasofora Ignatia, Mănăstirea Petru Vodă)
