Pe Cuviosul l-am cunoscut pe când eram copil. Venea uneori pe la noi, vorbea cu tata, Părintele Gheorghe Opriş, pe atunci protopop în oraşul nostru, iar mama îi dădea ceva de mâncare. Știam că e „Gheorghe din Viscri”, că e un om bun și foarte credincios și merge mult pe la mănăstiri. Vorbea frumos cu noi și, deși era cu mulți ani mai în etate decât noi, îi spuneam pe nume, lucru puțin obișnuit, datorită educației pe care o primisem. Dar probabil că îl simțeam foarte apropiat.
Îmi amintesc de o zi însorită de vară, în iulie 1972, când, împreună cu fratele meu, stăteam de povești cu el în fața bisericii. Tocmai se afișaseră rezultatele la examenul de admitere la liceu și eram foarte bucuroși. Îi spunem: „Gheorghe, Mihai a intrat la liceu!” „Ce fel de liceu?”, întreabă el. „La Liceul Teoretic!”, răspundem. Atunci și-a luat capul în mâini și clătinându-l zicea: „Ce să învețe acolo, teoria chibritului?”. Noi râdeam și ne credeam isteți. Consideram că acesta era nivelul de înțelegere a lui Gheorghe. Și cu imaginea aceasta am rămas despre el.
Mulți ani mai târziu, când copiii fratelui meu și ai mei se întâlneau la masă la mama, mereu se certau pe un anumit tacâm care le plăcea tuturor. Și într-o zi a venit Gheorghe, mama l-a invitat la masă și el a mâncat cu tacâmul „discordiei”, amănunt care n-a scăpat ochilor vigilenți ai copiilor. De atunci niciunul dintre ei n-a mai vrut să mănânce cu tacâmul respectiv…
La scurt timp de la plecarea la cele veșnice a tatei, în anul 2005, mergeam pe aleea din curtea bisericii spre mormântul de lângă Altar. Eram copleșită de tristețe și deodată l-am auzit și l-am văzut pe Gheorghe lângă mormânt rugându-se cu voce tare și cu o intensitate și cu o trăire cum nu am văzut și nu am mai simțit la nimeni altcineva. Am fost foarte impresionată și îmi amintesc că mi-am dorit ca, vreodată, măcar o clipă să mă pot ruga și eu așa. Mai departe mi s-a șters tot din minte. Oare ce mi-o fi spus când m-am apropiat?
Mai târziu mi-a povestit fratele meu că i-a spus părintele Dorin, vărul nostru, că Gheorghe s-a rugat la căpătâiul unui copil foarte bolnav, căruia doctorii nu-i dădeau șanse de vindecare și, în mod miraculos, copilul s-a însănătoșit. Nu m-am mirat, pentru că îl văzusem cum s-a rugat la mormântul tatei.
Ultima dată l-am văzut la înmormântarea tatălui părintelui Dorin. Eram cu fratele meu și, la ieșirea din biserică, Monica ne-a spus că Gherontie vrea să ne vadă. Mie nu-mi era foarte clar cine este Gherontie, îl văzusem acolo, dar eu îl știam de Gheorghe. Am vorbit cu el și de atunci nu l-am mai întâlnit, fizic. Apoi am aflat multe lucruri minunate despre el. I-am mulțumit lui Dumnezeu că am avut șansa să-l cunosc, chiar dacă pe vremea aceea îl știam doar de „Gheorghe din Viscri”.
S-a îmbolnăvit fratele meu și mă rugam pentru el și lui Gherontie. Într-o noapte am visat că era foarte multă lume care stătea să primească binecuvântare de la Cuviosul, care acum nu mai era bătrânelul pe care îl știam, ci avea o statură impozantă și haine luminoase. M-am apropiat și eu și mi-a spus: „Tu lasă grijile în seama lui Dumnezeu și nu te mai frământa atâta!”.
Mai târziu, când a fost rândul meu să primesc un diagnostic de nedorit, am zis: „Doamne, facă-se voia Ta!”. Și acest gând nu m-a părăsit și mi-am putut păstra sufletul senin. Bineînțeles că m-am rugat și Cuviosului. Și într-o zi, absolut întâmplător, am intrat în vorbă cu o femeie care, la un moment dat, mi-a spus că este sora Cuviosului. Mi s-a părut extraordinar! Cuviosul mi-a dat un semn!
În seara din ajunul zilei în care urma să merg la Cluj-Napoca pentru o intervenție chirurgicală, o verișoară mi-a trimis un link și am văzut că părintele Dorin urma să țină, într-una din zilele următoare, o conferință la Cluj, dar n-am reținut tema. I-am scris părintelui că și eu merg la Cluj, dar din alte motive și l-am rugat să pună o vorbă bună la Cuviosul pentru mine. Am revenit acasă și primesc de la verișoara noastră linkul cu conferința părintelui Dorin: „Sfințenie și mărturisire în lumea de azi. Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos”… Simţisem din plin puterea rugăciunilor şi mijlocirilor către Dumnezeu, ale Cuviosului şi ale celorlalţi! Între timp, am găsit furculiţa şi acum mâncăm cu ea, bucuroşi şi cu nădejde!…
Îi mulțumesc și eu Cuviosului, în acest fel.
Prof. Gabriela-Maria Pop,
Rupea
