Cuviosul ştia şi cum te rogi şi ce ceri în rugăciunile tale. Mi-a spus odată: „Dragă, nu e bine aşa cum te rogi! Nu aşa: că mie nu mi-ai dat…, că pe mine nu m-ai ajutat…, ci fii mulţumitoare!”. Altădată mă rugasem la Maica Domnului pentru el, cerând ceva anume. Dar nici aceasta nu a rămas tăinuită de el, căci a doua zi mi-a şi spus: „Vezi, dacă te-ai rugat pentru mine la Maica Domnului?!”. Nu-mi amintesc despre ce mă rugasem.
Cuviosul uneori când se ruga zicea aşa: „Vezi, Doamne, dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei” şi continua: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” şi iarăşi: „Vezi, Doamne, dacă sunt pe o cale rea…”. Simţeam atunci că vrea să aud, să iau aminte, dacă nu cumva sunt pe o cale rea.
Cântările sale mişcă inimi şi conştiinţe
Îi plăcea să cânte iar cântarea lui era cu o trăire şi o evlavie greu de descris în cuvinte. Uneori, cântarea lui melodioasă era ca o tânguire, ca o jelire, că îţi era mai mare dragul să îl asculţi.
Într-o seară, la bucătărie, am rămas numai eu cu el şi mi-a cântat până la o oră târzie. Stăteam pe scaune, la o masă, amândoi. Eu eram atât de absorbită şi încântată de felul în care cânta, încât nu mă mai săturam să-l ascult. Prin toţi porii parcă iradia din el bucuria şi dragostea de Dumnezeu.
Altădată, rămânea seara în biserică după slujbă şi mai cânta lui Dumnezeu, uneori cu cuvinte improvizate. Într-o seară, o văd pe maica ce era vecină de chilie cu mine că vine de la biserică plângând. Am întrebat-o ce s-a întâmplat, de ce plânge, şi mi-a spus: „Pentru că noi suntem ca nişte maşini de scris, care apăsăm mereu pe aceleaşi clape, fără nicio simţire. Pe când Părintele Gherontie, uite, l-am ascultat acum cântând în biserică şi timp de 30 de minute a cântat numai Noapte bună, scump Iisus şi cânta cu atâta trăire… de fiecare dată spunea altfel, cu altă intonaţie şi cu altă trăire şi mai, şi mai adâncă!”. Erau versuri din priceasna „Noaptea e lăsată-n vale”.
Monahia I.,
Râmnicu Vâlcea
