L-am întâlnit de câteva ori pe Cuviosul Gherontie, dar nu am fost pregătită să vorbesc cu dânsul şi îmi pare rău că nu m-am folosit mai mult de lucrarea lui cât a fost pe la noi, la mănăstire.
Eram pe holul care ducea la paraclis şi l-am văzut în genunchi cu mâinile ridicate. Era într-o sâmbătă seara şi se trăgea de Vecernie. Toate clopotele sunau. S-a întors spre mine şi mi-a spus: „Se trag clopotele! Se deschide Cerul!”. Cuviosul preţuia prezenţa la Vecernia de sâmbătă seara!
Am aflat şi eu că maicile îl trimiteau la Mănăstirea Ghighiu să le aducă scufii. La un moment dat, l-a rugat o soră să îi aducă şi ei, iar Cuviosul i-a spus: „Ţie nu îţi trebuie, ţie nu îţi trebuie!”. La scurt timp, sora respectivă a plecat din mănăstire. Mi-am adus aminte, dar tot nu m-am apropiat duhovniceşte mai mult de dânsul.
După trecerea lui la Domnul, am citit despre minunile făcute şi am mers şi eu în 2024 la mormânt, la Tismana. Tot aveam probleme cu picioarele, mi se umflau… M-am aşezat pe bancuţă, cu picioarele întinse pe mormântul lui, la picioarele lui şi i-am zis: „Părinte, ajută-mă, că am ascultări la care trebuie să umblu mult!”. Am simţit un fior de la genunchi în jos. De atunci m-am simţit mult mai bine. Ajutorul a venit pe loc!
Mi-e şi frică să cer mai mult, că nu sunt vrednică. Mă gândesc de multe ori la mine că îmi lipseşte credinţa şi trăirea! Dar avem modele, iar Cuviosul este unul dintre ele!
Monahia Parascheva,
Mănăstirea Râmeţ
