„Poza, poza, poza…” au fost cuvintele rostite de mine în mod repetat, într-un moment crucial al vieţii, pe patul de spital.
Primisem poza Cuviosului Gherontie de la o colegă, împreună cu Acatistul şi cu volumele cu mărturii apărute până la acea dată. Aveam nevoie de ajutorul lui, mai ales în plan profesional. Printr-o întâmplare mai puţin fericită, am fost nevoită să renunţ la titularizarea în învăţământ şi am ajuns ca an de an să trec prin emoţiile date de concursuri, şedinţe publice pentru repartizarea orelor pentru anul şcolar următor. Într-una din zile urma să merg la ISJ Alba. Înainte de a ieşi din şcoală, i-am împărtăşit colegei mele emoţiile pe care le aveam, dar mi-a spus: „Dacă ai poza Cuviosului cu tine, de ce ţi-e frică?”. Am ajuns în curtea inspectoratului, dar nu puteam coborî din maşină. Am început să citesc Acatistul Cuviosului, să mai prind curaj. La un moment dat, lângă maşină a apărut unul dintre nepoţii mei, student la Universitatea din Alba Iulia, care trecea pe acolo. I-am spus ce se întâmplă, m-a încurajat să merg să îmi rezolv problema, apoi a plecat spre cantina Universităţii, pentru a lua masa. Am mai citit puţin din Acatist, vreo cinci minute, dar nu mi-am putut învinge frica şi eram hotărâtă să renunţ. În acel moment a apărut din nou nepotul meu, care s-a întors din drum şi mi-a spus că vine el cu mine peste tot unde am de mers. Am rezolvat problema şi am prins mare drag de Cuviosul Gherontie, văzând cum mi-a venit în ajutor. Am început să îi citesc mai des Acatistul, să îl rog şi pentru lucruri care par mărunte şi imediat vedeam efectul. Mereu povesteam despre el cu colega mea, dar şi cu alte persoane.
După probele de la examenul de bacalaureat, unde am fost la supravegheat, am avut o mare încercare. Încă din timpul examenului simţeam că ceva nu este în regulă cu mine şi m-am decis să merg să îmi fac nişte analize. La orele dimineţii, în ziua de 27 iunie 2022, am intrat la duş şi nu mai ieşeam. Soţul meu tot venea şi mă întreba ce fac. Eu îi răspundeam că fac duş. Mă aştepta în curte, iar când a văzut că nu mai apar, a intrat şi m-a găsit căzută. Din acel moment, până când am fost detubată şi mi-am revenit total, nu îmi mai amintesc nimic ce s-a întâmplat, iar ceea ce povestesc în continuare mi-a fost relatat de membrii familiei.
Mi-a spus soţul meu că a chemat ambulanţa, dar pentru că am cooperat foarte bine cu doctoriţa, mi s-a pus diagnosticul de depresie. Am mers pe picioarele mele la salvare, dar cu acest diagnostic nu am fost considerată o urgenţă la spital. Abia după masa am fost preluată de un medic de la Urgenţe şi mi s-a făcut CT Craniu, nativ, iar ulterior Angio CT Craniu şi Angio RMN. Pe baza investigaţiilor imagistice s-a stabilit diagnosticul de tromboză extinsă de sinusuri venoase cerebrale şi infarct talamic bilateral, fiind internată pe secţia de ATI. În plus, am fost diagnosticată şi cu trombocitopenie severă şi cu sindrom sever de citoliză hepatică.
În perioada până la intubare, tot timpul repetam: „Poza, poza, poza”. Fiica mea, care putea să mă viziteze între anumite ore şi care ştia despre evlavia mea la Cuviosul Gherontie şi că îi purtam tot timpul fotografia cu mine, m-a auzit, a căutat-o pe acasă, mi-a adus-o şi mi-a pus-o sub pernă. În baza diagnosticelor, unul dintre medici i-a spus soţului meu că, în două-trei zile, să se pregătească pentru că nu voi mai trăi.
Dar Domnul a avut un alt plan! Fotografia Cuviosului a rămas la mine pe toată perioada spitalizării. După mai bine de o săptămână, când am fost detubată şi mi-am revenit din comă, nu a fost o revenire lentă, ci dintr-o dată am început să vorbesc, să umblu, să îmi amintesc ce fac şi ce spun. Medicilor nu le venea să creadă, pentru că nu mi-au dat nicio şansă. Susţinuseră în faţa familiei că, dacă îmi revin, este aproape imposibil să rămân fără sechele. Am fost externată în data de 29 iulie 2022, după 32 de zile de spitalizare.
Eu sunt convinsă că revenirea mea totală este prin mijlocirea Cuviosului Gherontie. Din ianuarie 2023, după şase luni de la accidentul vascular, mi-am reluat în cele mai bune condiţii activitatea didactică!
Prof. Bianca Slevaş,
Alba Iulia
