Eram la Craiova odată – şi o spun nu pentru mine, ci pentru Părintele – şi aşteptând autobuzul să merg în centru, în staţie am zărit un „frate mai mic de-al lui Hristos”.
Era într-o pereche de papuci rupţi, toamna, când deja se lăsase frigul. Am cugetat în sinea mea: „Sărmanul, nu are pantofi, aş putea să-l ajut cu ceva.” Seara, la Vecernie, m-am întâlnit cu Părintele Gherontie şi, după slujbă, discret, mi-a dăruit nişte bani şi i-am zis: „Părinte, am bani!”. Iar Părintele mi-a răspuns: „I-ai dat ăluia de dimineaţă la gară. Of!, ăla nu are pantofi!”
Părintele m-a uimit, el ştia nu doar ce făcusem eu la gară în dimineaţa acelei zile, ştia şi ce cugetasem!
Romică Panait
Berbeşti, jud. Vâlcea
