Primul gând care mi-a venit în minte când l-am văzut pe Cuviosul Gherontie în Catedrala din Alba Iulia a fost că e o persoană mai ciudată. Curăţa de pe jos firimituri, se închina într-un mod diferit, făcea cruci mari şi „ca la carte”.
După o vreme, am fost mai atentă la el şi am observat că primea de la oameni diferite lucruri: plase cu haine, pachete cu mâncare, pomelnice. Mi-a rămas întipărită o astfel de întâmplare, pentru că, în acea vreme eram interesată de hainele de firmă. La sfârşitul unei slujbe, am văzut pe cineva dându-i Cuviosului o plasă de la firma Steilmann, despre care ştiam că are preţuri mari la produse. Se vedea că are ceva haine în ea.
L-am urmărit curioasă să văd ce face, unde merge. Când a ajuns sub poarta de la intrarea în curte, a dat-o cuiva. Mă tot gândeam: „Cum de a dat ce a primit? Oare nu ştie ce scumpe sunt hainele de la această firmă?”. Nu ştiam atunci ce lucrare are.
La o vreme după această întâmplare, venea la mine la sfârşitul slujbei, fie în catedrală, fie în curtea bisericii şi începea să mă gâdile.
Simţeam că o face cu gând curat şi, de aceea, îi permiteam acest lucru. Râdeam şi treceam mai departe. Ulterior, când l-am întâlnit la Mănăstirea Albac şi am văzut cu cât respect îl trata duhovnicul meu, părintele Dionisie, şi maicile, mi-am amintit că el era şi m-am gândit că în spatele ciudăţeniilor cu care mi-a atras prima dată atenţia se ascunde ceva. La aproape toţi oamenii cu care se întâlnea le spunea câte ceva. Trebuia doar să fii atent la mesaj. Am aflat apoi că şi părinţii mei îl cunoşteau.
Mulţumim Domnului că am aflat de la cei apropiaţi nouă că este un sfânt nebun pentru Hristos, că altfel treceam pe lângă el, considerându-l un simplu om ciudat.
A.T.
