În timpul pelerinajului pe care l-am făcut în Grecia, în luna octombrie 2024, am asistat la o minune făcută de Dumnezeu prin intermediul Cuviosului Gherontie.
Într-una din zile, fiind în insula Kefalonia, ne pregăteam să mergem la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântului Gherasim, care începea la ora 8:30. Ne-am trezit din timp, la ora 6:00. La un moment dat, unul dintre pelerinii din grupul nostru s-a manifestat ca şi un demonizat. Noi, cei patru martori (G.A., S.O., P.F., V.M.), am încercat să-l liniștim. Cu noi era şi un părinte. Fiind în camera în care era cazat, cu greu l-am imobilizat. Într-un final a început să se liniștească şi i-am putut da drumul.
Fiind întins pe pat, când a început să se liniștească s-a ridicat în fund din poziția culcat, în care l-am ţinut noi. Atunci când i-am dat drumul din imobilizare, am făcut-o cu mare precauție, fiind atenți să-l prindem iarăşi dacă era cazul. Încă era confuz şi nu recunoștea pe nimeni…
Unul dintre noi (P.F.) a văzut în cameră o poză cu Cuviosul Gherontie. A luat-o în palmă şi, venind din spatele celui posedat, l-a atins pe spate cu palma, cu poza Cuviosului. Precizăm că respectivul (demonizatul) nu a văzut când P.F. a luat poza, cu atât mai mult nu a ştiut cu ce-l atinge pe spate. Fiind rupt de realitate, suntem convinși că nu simţea nici atingerea palmei pe spate, dacă nu ar fi fost efectul pozei Cuviosului Gherontie. Subliniem că în momentul atingerii a tresărit puternic, făcând şi o extensie a spatelui (şi-a îndreptat spatele, acesta fiind încovoiat în poziția șezând). Nu am fi luat în calcul această tresărire dacă nu eram martori şi la ceea ce a urmat. După atingerea pe spate, văzându-l că tresare, P.F. a înmânat poza părintelui care era, de asemenea, în spatele lui şi părintele a început să-l mai atingă şi pe cap cu poza, de data aceasta fără ca el să mai tresară. După aproximativ două minute, demonizatul a întins o mână şi ne-a spus să stăm puţin. După alte 30-40 secunde, a vorbit exprimându-se: „Gata, ştiu – Cuviosul Gherontie!”, fără să mai zică altceva.
Noi am rămas muți de uimire la aceste cuvinte, martori fiind, în condiţiile în care ştiam că nu a văzut poza, nu ştia cu ce l-a atins şi, mai ales, aşa cum am amintit, nu era conștient de ceea ce se întâmpla în jur, nu cunoștea persoanele din jur, deşi ne știa bine în alte condiții.
Au mai trecut câteva minute bune şi a început să-şi revină, a început să ne recunoască, dar nu a ştiut ce s-a întâmplat cu el înainte, nu-şi aducea aminte nimic.
Un părinte şi patru mireni
