Cuviosul Gherontie la Albac
Trebuie să recunosc că atunci când l-am întâlnit prima data pe Cuviosul Gherontie, nici măcar nu ştiam ce înseamnă acest cuvânt „cuvios” şi din păcate l-am luat în ras considerându-l nebun. Asta s-a întâmplat în urmă cu mai mulţi ani înaintea hramului Mănăstirii Sfântul Ilie din Albac, unde mă dusesem să ajut la servirea mesei.
Nu m-a interesat foarte mult cine este, decât după ce am văzut că atât maicile, cât şi părintele Dionisie îi dădeau o importanţă deosebită. Când am întrebat-o pe una dintre măicuţe ce-i cu acel bătrânel, mi-a spus că nu este bolnav mintal, ci se preface din dorinţa de a se apropia cât mai mult de Dumnezeu şi l-a numit „nebun pentru Hristos”. Nu am băgat foarte mult în seamă spusele maicii, pentru că în vremea aceea făceam pe deşteptul şi îmi trebuiau dovezi clare că Dumnezeu există, mergeam mai mult la biserică pentru a intra în rând cu membrii familiei, mă bazam pe mine şi pe puterile mele mai mult decât pe Dumnezeu şi căutam să impresionez prin bani şi prin cercurile de prieteni în care mă învârteam… toate astea până am avut nişte probleme cu legea şi am fost „resetat” de către judecători şi readus cu picioarele pe pământ.
Îmi amintesc că, într-una din zile, a venit Cuviosul Gherontie la noi acasă şi cumnatul meu, după ce i-a dat ceva haine, i-a adus şi mai multe perechi de pantofi şi adidaşi pentru a-şi alege care-i plac. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut că nu a vrut niciuna dintre ele, ci s-a dus direct la noi în casă într-o debara unde ţineam încălţămintea şi şi-a ales o pereche de pantofi de-ai mei (eu fiind oaia neagră a familiei!), deşi el nu fusese niciodată la noi în casă şi nu avea de unde să ştie că acolo e debaraua.
În scurtele perioade când stătea la noi, îl căuta multă lume, toţi dorind să vorbească cu dânsul sau să-l invite fiecare la el acasă. Îi aduceau bani, haine… dar dânsul dădea imediat mai departe tot ce primea. Aşa am ajuns să primesc atât eu, cât şi nevasta mea de la Cuviosul câte o bancnotă de 5 lei: „Ia, măi, dragă, să ai şi tu!”, bani pe care de altfel îi păstrăm în portmoneu şi acum.
Nu ştiu dacă este o minune, dar îndrăznesc să spun că odată cu vizitele pe care aveam binecuvântarea să le primim de la Cuviosul Gherontie, viaţa mea s-a schimbat foarte mult în bine şi regret că nu am stat mai mult în preajma lui, deşi am avut ocazia!
(Claudiu Popa, Albac)
