Îmi încep mărturia prin a-mi cere iertare Cuviosului nostru drag pentru că am tot amânat să scriu despre ajutorul său, primit în anumite probleme. Este de datoria noastră să nu ascundem „lumina sub obroc” atunci când Dumnezeu intervine în viața noastră prin intermediul sfinților Săi.
Îl știam încă din anii studenției mele, când îl vedeam deseori în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, dar, din păcate, nu știam pe atunci nimic despre viața sa plină de nevoințe și despre sfințenia sa. Prin urmare, nu îi dădeam nicio importanță considerându-l, ca mulți alții, o persoană cu anumite probleme psihice, pe care o evitam. Mă distra totuși atunci când îl auzeam cântând la slujba Vecerniei în felul său caracteristic, puțin în contratimp față de strană. Regretul meu este că nu am vorbit cu el niciodată și că nu i-am cerut să se roage pentru mine, dar am primit ajutorul lui atunci când a fost nevoie și fără să îl cer.
Îmi aduc aminte că a participat într-o duminică la slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Dumbrava, unde mergeam și eu adeseori. După slujbă, am observat că nu a luat parte la agapă, deși, cu siguranță, a fost invitat, așa cum era rânduiala la mănăstire. Atunci, la plecarea de la mănăstire, a fost singura dată când ne-am „intersectat” în timp ce ne deplasam spre șoseaua principală unde am așteptat o mașină la „ocazie”. În neștiința mea însă, am preferat să mă îndepărtez puțin de el și de celelalte persoane care îl însoțeau, gândindu-mă că suntem prea mulți și voi avea mai mult de așteptat până voi găsi o mașină. Dar nu a fost deloc așa, fapt care s-a datorat rugăciunilor Cuviosului, care a avut grijă ca și eu să ajung cu bine în Alba Iulia.
As. soc. Claudia-Maria Maxim,
Alba Iulia
