Am o minunăție de băiat, sociabil, iubitor de biserică. La şase ani stă cu răbdare la slujbă, se împărtăşeşte în fiecare duminică și sărbătoare mare.
În august 2022, după o varicelă, am intrat în spital cu el din cauza unor crize epileptice, care se manifestau cu căderea capului. Doctorii ne-au externat cu diagnosticul de epilepsie și cu tratament. Totul a fost bine până în decembrie. Pe 1 decembrie a început să facă multe crize, iar pe 4 decembrie ne-am internat de urgență, i s-au făcut multe analize, puncție, RMN, teste genetice. Am stat internați până pe 17 februarie 2023, timp în care medicii au schimbat multe tratamente pentru a-i opri crizele, dar fără niciun rezultat.
Copilul meu, din unul activ, a devenit un copil care se uita în gol, nu mai voia nimic să facă, nici la baie să meargă, nici să vorbească. Ajunsese la un moment dat să fie ziua și branula, iar din cauza multor perfuzii, ajunsese să i se umfle venele. Pe la începutul lui ianuarie, am vorbit și în Barcelona pentru o a doua părere. Eram disperată, psihic eram obosită, nu ştiam ce să mai fac ca să îmi văd copilul bine.
Nimeni nu știa ce are și am discutat cu dna Any Marcu, care mi-a vorbit despre Cuviosul Gherontie. Am început să îi citesc Acatistul și să mă rog dimineața și seara. Din prima zi de când am citit Acatistul, copilul meu s-a dat jos din pat şi, chiar dacă avea multe crize, el era prezent, vioi. Am mers în Barcelona, a făcut și acolo o groază de analize și rezultatele erau în parametri normali.
Copilul avea analize bune, dar în continuare făcea crize. Am continuat să citesc Acatistul și, la fix două săptămâni, crizele s-au oprit. I-am promis Cuviosului că merg la el după ce ajung în România și așa am făcut, am mers la mormântul lui și i-am mulțumit că mi-a însănătoșit copilul.
Asta este o minune făcută de el! Mulțumesc Domnului şi Cuviosului Gherontie !
Ec. Roxana Grecu,
Bucureşti