„Era anul 2010 şi Dumnezeu a rânduit să luăm parte la un pelerinaj minunat, în Macedonia, Serbia şi Grecia, împreună cu mai mulţi apropiaţi. Din grup făcea parte şi Cuviosul, pe care nu îl cunoşteam de foarte mult timp. Eu şi soţul ne făceam însă griji din cauza banilor, deoarece veniturile noastre erau mult mai modeste decât ale celorlalţi din grup, fiind din această cauză oarecum complexaţi. La un moment dat, în pelerinaj ne-am sfătuit să fim mai atenţi cu cheltuielile, ca nu cumva să rămânem fără bănuţi. Ştiam că nu ne-a auzit nimeni, pentru că am vorbit în taină, doar noi doi. După o vreme însă, Cuviosul s-a apropiat de noi foarte serios, nu glumeţ, ca de obicei şi ne-a spus cu delicateţe ceva de genul: „Dragă, dacă nu vă ajung banii, nu vă faceţi griji. Eu am mulţi în geantă şi vă dau dacă aveţi nevoie”. Ne-am uitat unul la altul, neînţelegând de unde ştie Gherontie că noi suntem îngrijoraţi din cauza banilor… Nu i-am cerut bănuţi, ne-am încadrat şi ne-au ajuns ai noştri, dar ne-a rămas în suflet delicateţea cu care ne-a atins atunci coarda sensibilă…”
Mărturie de la C.O.
