Scriu plângând. De Cuviosul Gherontie auzisem de puțin timp, de la o prietenă dragă sufletului meu. Mi-a povestit despre el ca despre un om minunat. Apoi rumoarea vieții cotidiene mi-a acoperit gândurile cu nimicurile ei.
S-a întâmplat să distrug din greșeală două doze din medicamentul soțului. Este un tratament biologic imunosupresor; se acordă doar de către un medic specialist în urma unei proceduri stricte, care are pași bine stabiliți. Cu două săptămâni înainte ca soțul să rămână fără tratament, știind că are nevoie să fie reevaluat, am sunat medicul care îl preluase de curând (care era din București), însă acesta era în concediu pentru o perioadă mai mare de timp. La Urgențe nu putea merge pentru că avea nevoie doar de reevaluare în vederea prelungirii tratamentului (asta înseamnă programare la un medic, iar programările se fac cu aproximativ o lună înainte…). Medicul de familie nu ne putea ajuta, nefiind specialist.
Am decis, împreună cu soțul, să mergem la un medic în Alexandria, evitând astfel naveta pentru a-și lua tratamentul, deoarece în urmă cu ceva timp o lege dată de Ministerul Sănătății îi permitea să cumpere tratamentul și din alt județ (noi am mers la București deoarece nu găseam tratamentul în Alexandria și aveam nevoie de un medic din București ca să ne dea o rețetă ce putea fi cumpărată de acolo).
Am aflat că în Alexandria este doar un medic care poate prescrie acest tip de tratament biologic. Dar și el era în concediu și se întorcea după ce soțul termina dozele pe care le mai avea. Practic, rămâneam fără două doze de tratament… Nu pot să vă descriu cum mă simțeam, cât de vinovată mă simțeam că distrusesem (din greșeală) cele două doze, cât de neputincioasă și agitată eram. Nu știam ce să fac. Am sunat atunci pe oricine am avut în agenda telefonului și am presupus că are o mică legătură cu sistemul medical și m-ar putea ajuta. Peste tot primeam același răspuns: are nevoie să îl reevalueze un medic, să îi dea rețeta, altfel nu are cum să ia acel tratament.
Plângeam, eram la capătul puterilor. Și m-am rugat Cuviosului Gherontie. Nu știu ce i-am spus, dar lacrimile mele cred că au ajuns la el și am simțit că se roagă cu mine. Eu nu vedeam nicio soluție omenească la acel moment și am sperat că se întâmplă o minune. Și minunea s-a întâmplat chiar a doua zi. Eram într-o discuție amicală cu câteva colege și îi povesteam uneia problemele prin care trec. O altă colegă a auzit discuția și mi-a spus că are o cunoștință care lucrează la farmacie și mă poate ajuta. I-am explicat că nu poate, deoarece tratamentul are un regim special, nu e un medicament obișnuit. Ea a insistat să am răbdare ca să sune să întrebe.
Din fericire, s-a putut. Farmacista a avut acel tratament în farmacie, mi l-a dat fără rețetă, urmând să îi duc rețeta după ce o voi lua de la doctor, în decurs de 2-3 săptămâni. Nu știu de ce plângeam: de fericire, de frică, frica aceea când îți dai seama că sfinții vin imediat ce îi chemi și te ajută, de oboseală… Mă simțeam ca un soldat care a mers zeci de km pe jos, iar acum, în sfârșit, mă puteam odihni. Cuviosul m-a ajutat!
De când m-a ajutat prima dată, am îndrăznit și l-am rugat de câte ori am avut probleme. La noi, majoritatea necazurilor din ultima vreme au fost din cauza sănătății.
Cuviosul Gherontie a fost cel pe care l-am chemat să mă ajute cu rugăciunile sale atunci când dureri nu treceau cu medicamente, atunci când mi-au apărut angiokeratoame și nu am știut ce sunt, până am ajuns la medic; după fiecare rugăciune, simțeam liniște, putere și încredere. Simțeam că nu sunt singură și că Dumnezeu se îndură de mine.
Cuviosul m-a ajutat să lupt cu gândurile rele și cu ispitele; de aproximativ o jumătate de an, gânduri pe care le simt că nu sunt ale mele mă fac să cred că voi avea o boală foarte gravă. De multe ori mă închid în mine, fiind la un pas de depresie. Au fost multe momente în care nu m-am putut ruga pentru această problemă, fiindcă ispita era foarte mare, cel rău dându-mi gândurile împletite atât de mult cu realitatea, încât credeam că sunt foarte îndreptățită să stau în acea stare de izolare și să-mi plâng de milă, fiindu-mi din ce în ce mai clar că sunt bolnavă și voi muri. Cu multă rugăciune către Cuviosul Gherontie am reușit să înțeleg că e o ispită, nu o realitate, și că Domnul Dumnezeu m-a binecuvântat cu multă sănătate și îmi vrea binele, atât trupesc, cât și sufletesc. Nu știu dacă mă puteți înțelege, dar în momentul în care îl rog pe Cuviosul Gherontie să mă ajute, pur și simplu gândurile se risipesc așa cum se ridică ceața de pe pământ.
De curând, un om drag a avut probleme de sănătate; mergând la medici, i-au spus că are o tumoare care, după formă, ar fi benignă, dar după gradul de vascularizare, ar fi malignă. Durerile pe care le avea din cauza ei erau mari. L-am rugat din tot sufletul pe Cuviosul Gherontie să îl ajute, să îl cerceteze și să înalțe rugăciune către Domnul pentru ca tumoarea să fie benignă și, chiar dacă Dumnezeu i-a rânduit să sufere, să nu îl ia de pe pământ. După alte analize, medicii i-au spus că tumoarea e benignă și că va trece cu tratament care o va calcifia, nefiind nevoie nici măcar de intervenție chirurgicală.
Slavă Domnului Dumnezeu pentru toate, slavă Lui pentru Cuviosul Gherontie, care pentru mine este cu adevărat un sfânt.
Prof. Silvia-Geanina Sandu,
Alexandria
