La un alt hram, la Mănăstirea Albac, m-a chemat părintele Dionisie să îl ajut dimineaţa la Sfântul Maslu, la strană.
Când am ajuns acolo, vine Cuviosul Gherontie la mine şi îmi zice: „Dragă, tu cu cine eşti frate?”. Încep şi îi enumăr pe fraţii mei. „Da’, dragă, ei nu vin la biserică? Ei nu ştiu că-i slujbă arhierească?”. Am zis: „Ba da! Cred că au şi venit!” „Da, mă duc eu în biserică să-i văd eu unde-s!”. A şi plecat.
Ce mi-a venit în minte?! Ia să îi sun, să îi chem aici. M-am dus în spate şi l-am sunat pe un frate care nu prea mergea pe la biserică. Îl întreb: „Măi, tu ai venit la mănăstire?”. El îmi spune: „Nu, că a venit socru-meu cu soacră-mea şi n-am ce să fac. Nu pot pleca, după-aia se supără pe mine că ei au venit şi eu plec de acasă!”. Atâta a fost tot ce i-am spus.
S-a rugat Cuviosul şi i-a făcut de au venit cu tot cu socri. Toţi au venit.
Tot la mănăstire, l-a luat pe un alt frate de-al meu de mână şi l-a dus sus pe terasă. Acolo bătea o rază de lumină printr-o gaură. Cu o mână îl ţinea şi cu cealaltă dădea să prindă raza, firul de lumină. Se uita lumea la el!! Cine ştie ce rază a fost! Ce a vrut să spună cu asta?!
Dorin Dig
