L-am cunoscut pe Cuviosul acasă la mama naşului, în satul nostru, după alte povestiri, de la naşa mea. Cuviosul era un om vesel, jovial, fără presiunea vreunei griji omeneşti, foarte atent şi cu o privire scrutătoare.
Băiatul nostru urma să dea examenul naţional pentru a intra la liceu. Toată familia îşi dorea ca el să rămână în Făgăraş, aproape de părinţi. A terminat clasa a VIII-a ca şef de promoţie cu media 10. Ar fi putut intra oriunde i-ar fi plăcut lui. Am telefonat la Cuviosul să vorbim despre drumul pe care să îl urmeze fiul nostru, mai ales că el are şi înclinaţii tehnice, dar şi artistice. Gândeam omeneşte, evident!
În mod paradoxal pentru noi, părinţii, pentru bunici, rude, naşi, prieteni, care ne aşteptam cu toţii la un răspuns gândit de noi, Cuviosul ne-a vorbit foarte tranşant! De fiecare dată când îi telefonam, ne lua la întrebări, pe departe, cum s-ar spune, că „cine suntem?”, „de unde suntem?”, „ce dorim de la el?”, deşi ştia toate acestea. De data aceasta, vocea lui a sunat ca un tunet direct, fără nicio introducere: „La Braşov să meargă!” Soţului meu, care era la telefon, au început să îi tremure genunchii şi nu se mai putea ţine pe picioare. Noi eram într-o poiană la marginea oraşului, era o zi însorită de mai, în anul 2017, iar soţul vorbea la telefon stând în picioare. El a încercat să bâiguie „Cum se poate aşa ceva?!”, iar Cuviosul l-a încredinţat încă de două ori: „La Braşov… ”, „La Braşov să meargă!”. Deoarece soţul era total împotrivă, a încheiat convorbirea, s-a aşezat pe iarbă să îşi revină, strigând în gura mare că el nu vrea să dea băiatul de lângă el, dar încercând în acelaşi timp să-şi reaşeze sufletul în ascultarea faţă de Cuviosul şi faţă de Dumnezeu. Eu eram mută!
În zilele următoare, m-a apucat necredinţa pe mine, nu voiam să ascult nicicum de Cuviosul, iar soţul meu se liniştise şi se împăcase cu ideea. Deoarece eu nu mă linişteam, am plecat să vorbim cu Cuviosul personal, la Albac, unde stătea în perioada aceea. Bineînţeles că ne-a primit cu braţele deschise spunându-i soţului meu că are „boreasă bună”, dar „îi mai trebuie credinţă”, deci a ştiut starea mea de suflet. Apoi, liniştit şi cu multă bucurie a vorbit cu fiul nostru, dându-i sfaturi practice şi învăţături de viaţă şi duhovniceşti, pentru vremea când va pleca de lângă noi, la Braşov. Mie nu îmi venea să cred că am făcut drumul degeaba, iar Cuviosul a ştiut şi aceasta, s-a uitat la mine, a ridicat degetul arătător, zicându-mi: „Ai soţ, lasă băiatul să meargă pe drumul lui!” Mi-a citit gândul… Eu am ţinut-o cu necredinţa sau cu dragostea „de mamă”, că vreau să rămână fiul nostru la Făgăraş. Cuviosul a tăcut, iar aceasta nu mi-a plăcut, chiar m-am temut.
La examenul naţional, toţi se aşteptau ca fiul nostru să ia nota 10, dar el a greşit din neatenţie, mai ales la matematică, unde era sigur, şi a obţinut o medie mai mică, oricum peste 9, cu care ar fi intrat la orice liceu din Făgăraş şi atunci ne-a tremurat sufletul că nu are medie să intre în Braşov, mai ales la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, unde totdeauna mediile de intrare erau foarte mari. Chiar şi dirigintele i-a spus că nu crede că va intra la Şaguna. Serenus îşi dorea acum foarte mult să meargă la Braşov, a prins mult curaj după discuţiile cu Cuviosul, a pus credinţa înainte şi, în ciuda rezultatelor omeneşti şi a temerilor tuturor, a optat pentru ceea ce i-a zis Cuviosul, deşi nu se aştepta să intre, dar şi-a pus nădejdea în Dumnezeu.
La afişarea rezultatelor, la opţiunea matematică-informatică, unde a vrut el, s-a regăsit pe lista de admişi, imediat deasupra liniei, deci intrase cu ultima medie posibilă pentru admitere, dar intrase! Mare i-a fost bucuria, dar mare i-a fost şi smerenia, deoarece a înţeles, am înţeles şi noi şi ne-am smerit, că băiatul a intrat prin voia şi puterea lui Dumnezeu, nu datorită rezultatelor lui sau minţii lui sau gândurilor noastre. Slavă lui Dumnezeu, am zis!
În anii ce au urmat au apărut schimbări pozitive majore în viaţa noastră, datorită mersului băiatului la Braşov. La şcoală a avut rezultate excepţionale, iar în plan duhovnicesc el a avut progrese nebănuite. În acelaşi timp, noi ne-am putut rezolva probleme care trenau de mai mulţi ani.
Toate acestea se datorează Cuviosului, căruia îi mulţumim pentru că ne-a povăţuit pe acest drum! Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că ni l-a dăruit pe Cuviosul şi în viaţa noastră câţiva ani! (D.D.M.)
