N-am ştiut de Cuviosul. Citisem despre viaţa unor sfinţi nebuni pentru Hristos, iar când am terminat, am strâns cartea în braţe şi am zis: „Dacă ar exista şi în ziua de astăzi un astfel de sfânt, eu tare m-aş bucura să îl văd!”.
Au trecut câteva luni şi îmi spune cineva despre un nebun pentru Hristos. M-a întrebat dacă am auzit despre el, dacă îl cunosc. Tocmai venisem dintr-un pelerinaj din Ucraina şi aveam o iconiţă ce mie îmi era foarte dragă, cu Maica Domnului la trei ani, cu un crin în mână. I-am spus acelei persoane: „Nu am auzit despre el, dar îţi dau această icoană şi, când îl întâlneşti, te rog să i-o dai din partea mea!”.
Cam la opt luni de la acel moment, l-am întâlnit. Eram într-o biserică şi ştiam că o să vină acolo. Aveam mari emoţii. M-am uitat să îl văd când apare. A intrat bucuros şi s-a aşezat pe partea bărbaţilor. Eu mă uitam din când în când spre el, iar când ni s-au întâlnit privirile, îl văd că scoate din buzunarul de la piept icoana cu Maica Domnului la trei ani, o ridică în sus şi mi-o arată, făcându-mi semne că e de la mine. Am zâmbit şi am dat din cap. Şi-a pus apoi icoana pe inimă şi mi-arăta spre inima mea, că şi eu, şi el o iubim pe Maica Domnului.
Acum ştiu că orice primea Cuviosul dădea mai departe, dar a ţinut atâta timp acea icoană, încât să îmi arate că i s-a descoperit tot!
Eu am avut o copilărie grea, iar ceea ce spun nu este ca judecată, ci pentru ca să se arate lucrarea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a Cuviosului. Atunci când l-am cunoscut, aveam o perioadă grea cu mama mea, nu mă accepta… şi am început să plâng către Maica Domnului să îşi facă milă de ea, să iasă din această stare sufletească pe care o avea de când eram mică.
După ce am ieşit din biserică, stăteam în curte cu o doamnă din satul mamei. Cuviosul a venit direct la mine şi a vrut să îmi facă o plecăciune. Eu nu l-am lăsat, l-am prins de mână şi am vrut eu să îi fac plecăciune, dar nici el nu m-a lăsat. Atunci, m-a pupat pe frunte şi l-am pupat şi eu.
S-a uitat apoi la mine, şi-a acoperit faţa cu mâinile şi a început să plângă: „Vai, vai, vai, prin ce ai trecut! Dacă eu te cunoşteam când erai mică, te luam, nu te mai lăsam să te chinuie! Nu te-a putut iubi!”. Şi a continuat: „Da’ nici acuma nu îi bine cu ea!”. M-a şocat, pentru că îl vedeam prima dată… Mi-a spus în câteva minute şi trecutul şi prezentul!
Când am auzit că dezvăluie aceste lucruri în prezenţa acelei doamne, m-am gândit că ea o să spună în tot satul şi o să afle şi mama mea. M-am rugat să uite tot ce a auzit, să nu se afle. Şi, într-adevăr, şi-a amintit şi i-a spus mamei mele doar lucruri frumoase din întâlnirea cu Cuviosul, iar când mama a întrebat-o ce mi-a spus mai precis, i-a răspuns că nu îşi mai aminteşte.
Tainele pe care mi le-a descoperit atunci m-au întărit să pot răbda şi să mă rog în continuare pentru ea.
Maria Oros,
Oradea
