Dumnezeu nu greșește niciodată şi tot ce vine de la El trebuie primit şi-atât, fără să întrebăm: „De ce?!”. El ştie totul despre noi şi sigur are un plan cu fiecare în parte, doar că uneori este nevoie de suferinţă pentru a ne întoarce la Tatăl Ceresc.
Personal, mi-a trebuit ceva timp să înţeleg că nu se mişcă un fir de păr din capul meu fără să îngăduie Dumnezeu şi am învăţat să nu Îl mai întreb : „De ce?“ sau „De ce eu?”. Am 48 de ani şi din 2021 sufăr de o boală autoimună, soră cu NMO şi SM, dar mai blândă, declanșată în urma vaccinării. Deci sunt victima vaccinului; dar tot răul spre bine, pentru că Dumnezeu mi-a fost alături şi am înţeles cât de mult mă iubeşte.
Înainte de această încercare duceam o viaţă nu foarte ortodoxă, dar nici foarte boemă, aveam un soţ şi am o fetiţă, care acum are 19 ani. Am zis aveam un soţ, pentru că în august 2022 a trecut în rândul celor adormiţi. Nu puneam mare preţ pe viaţa duhovnicească, fiind mai degrabă interesată de lucruri vremelnice. Mai apoi, văzând că Bunul Dumnezeu este Medicul Suprem, am început să-L caut.
Am avut şi eu momente când, în nevrednicia mea, Îl întrebam de ce mi-a dat mie această povară, pentru ca mai târziu să-i descopăr pe părinţii Pimen Vlad şi Teologos şi canalul de YouTube „O chilie athonită” şi am ascultat zile la rând învăţăturile sfințiilor lor. Am pus cap la cap dovezile de iubire pe care mi le-a arătat Dumnezeu şi am înţeles că mi-a dat ce aveam nevoie pentru a mă întoarce în Casa Sa.
În august 2022, soţul meu a plecat în lumea celor adormiţi, cum spuneam, şi atunci am înţeles că în faţa Tatălui nostru suntem o adiere de-o clipă, iar timpul ne este limitat şi trebuie să ne pregătim plecarea cu mare băgare de seamă prin Spovedanie, post, milostenie şi iubire.
Cum l-am descoperit pe Cuviosul Gherontie? Mai degrabă mi-a fost descoperit anul trecut. Într-o noapte de noiembrie, m-a trezit o voce necunoscută şi impersonală zicându-mi: „Gherontie, Gherontie, Gherontie!”. Mi-am făcut cruce şi m-am culcat la loc. A doua zi m-am tot gândit la ce am auzit în noapte şi am început să cercetez acest nume. Aşa am aflat despre minunile şi viaţa Cuviosului şi ştiu că Dumnezeu a îngăduit să mai am un mijlocitor înaintea Sa, care se roagă neîncetat, așa cum a făcut toată viaţa pentru toți oamenii.
Pe 31 martie 2024, Dumnezeu a rânduit să ajung la mormântul Cuviosului pentru a-i mulţumi şi a mă ruga. Când am atins crucea, milioane de ace m-au străpuns din cap până în picioare. O emoţie imensă şi binefăcătoare am simțit. „Cuvioase Gherontie, roagă-te pentru noi păcătoșii!”. De atunci, Cuviosul mi-a fost mereu alături şi m-a ajutat ori de câte ori l-am chemat!
Prof. Mariana Cîrciumăriţa,
Alexandria
