Am mai avut o vizită cu Cuviosul şi Sorin. Atunci mi-a zis: „Uite, dragă, ţi-am adus ceva cadou. Un fular.”.
Era un fular cam de copii, cu inscripţii cu Steaua, culoarea albastră. Nu era de purtat pentru mine. Eu i-am mulţumit şi m-am bucurat, dar nu ştiu de ce m-am bucurat. L-am pus bine, că am zis că văd eu cum am să-l folosesc. Peste vreo două zile a trebuit să îl folosesc, pentru că, pur şi simplu, m-am înţepenit, că aveam probleme cu partea lombară. Pur şi simplu nu mai puteam să merg prin casă. Eram în casă.
După ce m-am văicărit eu şi nu ştiam ce să fac, până la urmă mi-am amintit de fularul ăsta şi zic: „Ei, Cuvioase, ia să văd eu dacă eşti pe fază!”. Mi l-am pus şi, nu exagerez, dar în cinci minute mi-a trecut. De atunci, ţin fularul acesta, îl am şi acum şi, chiar dacă l-am spălat, tot a fost bun de „comprese”. Mă gândeam să nu îl spăl, dar cum să nu îl spăl? Doar nu se spală şi veşmintele şi toate cele sfinţite?
Într-adevăr, şi acuma îmi este de folos, când mai am vreo problemă. Şi la gât l-am pus, că am avut probleme cu gâtul, deci şi asta mi-a rezolvat-o.
Viorica Cătănoiu, Bucureşti
