Aș vrea să vă povestesc despre întâlnirea mea cu Cuviosul Gherontie.
În anul 2020, fiul meu a rămas fără serviciu, din cauza pandemiei. S-a tot chinuit vreo opt luni să se angajeze, a mai lucrat de probă, dar nu găsea nimic stabil şi cu un salariu măcar de subzistenţă. Eram disperați deja, am făcut câteva împrumuturi la bancă şi CAR ca să-l ajutăm cu chiria în Cluj şi cu bani de supraviețuire. Prin luna martie 2021, îmi trimite fina mea un link către grupul „Cuviosul Gherontie” şi mi s-a întâmplat ceva minunat: nu mă mai puteam opri din citit şi, cu fiecare mărturie, simțeam tot mai mult iubirea şi milostivirea Cuviosului! Am simțit că Sfântul ne-a căutat ca să ne mângâie şi să ne ajute. Am găsit pe Internet Acatistul Cuviosului şi l-am citit vreo două săptămâni (nu foarte consecvent, căci am un serviciu foarte solicitant).
Într-o seară, am ațipit rugându-mă, apoi, deschizând ochii, am văzut fotografia Cuviosului şi am auzit un gând: „E-he-he, ce i-am pregătit eu!”. Mi-am zis că am halucinații din cauza oboselii, dar, după vreo două săptămâni, fiul meu şi-a găsit un serviciu exact la firma preferată, exact la departamentul dorit şi cu un salariu dublu faţă de serviciul precedent (unde i-au dat salariu pentru perioada de probă şi nu i l-au mai majorat). Sunt conștientă că nu suntem vrednici de atâta milă!
Îmi doream să citesc o carte cu mărturii despre Cuviosul. În octombrie, chiar de ziua mea, mergând spre un magazin, mă cheamă o doamnă de la un geam şi-mi spune că are o carte cu Cuviosul şi vrea să mi-o ofere să o citesc (m-a recunoscut dintr-un pelerinaj). Mai târziu, doamna mi-a scris că pot să păstrez cartea, că dânsa a primit altele. Ce șanse sunt ca totul să fie „întâmplător”?!
Îi sunt recunoscătoare Cuviosului Gherontie până la cer şi înapoi, dar îmi simt şi nevrednicia! Cred că adevărata recunoștință către Dumnezeu şi către un sfânt se arată prin îndreptarea vieții către cele duhovnicești… Nădăjduiesc că ne va sprijini Cuviosul să urcăm câte puțin pe această cale!
Ed. Aliona Costras,
Botoșani
