Cuviosul Gherontie nu îmi răspundea aproape niciodată direct la întrebările mele referitoare la alte persoane. Mereu îmi răspundea – în stilul lui caracteristic – cu vreun proverb sau cu vreo „pastilă” personală. Era modul lui de a bate un apropo cu „bătaie” lungă, în sensul că răspunsul lui nu se referea doar la persoana despre care îl întrebam, ci şi la starea mea duhovnicească. Era o artă pedagogică mult mai cuprinzătoare decât mă aşteptam eu.
Îi vorbisem Cuviosului despre o persoană foarte apropiată, care de mult timp era prins în mreaja patimii băuturii, iar la un moment dat, după o primă internare pentru dezintoxicare, avea – credeam eu – şansa unei schimbări reale şi eram foarte optimist. Cuviosul Gherontie stă puţin pe gânduri şi spune cu nostalgie în voce: „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba!” Trebuie să mărturisesc că m-a dărâmat cuvântul lui, dar cred că încerca să mă îndemne la mai multă nevoinţă şi rugăciune pentru persoana respectivă. Şi într-adevăr, nu s-a schimbat şi a revenit la patima lui…
Altă dată l-am surprins făcând un gest prin care „a bătut un apropo” lui C., pe care doream să îl prezint Cuviosului şi să-i cer să-l binecuvânteze. Este vorba despre o altă persoană, foarte apropiată mie, care nu studia Teologia, dar care era apropiat de Biserică. Cu două minute înainte de a ajunge în curtea Arhiepiscopiei, respectivul tocmai fumase, iar pachetul cu ţigări în buzunar era evident. După ce îl prezint pe C., Cuviosul întinde mâna direct, dar nu să îl salute „protocolar”, ci ca să îi sărute mâna, ceea ce a şi făcut. C. s-a simţit atât de ruşinat în momentul respectiv, încât întâlnirea l-a marcat pentru totdeauna. Şi acum, după atâţia ani, rememorează în detaliu întâlnirea cu Gherontie Cuviosul. După ceva timp, C. a renunţat la fumat.
Era, cred, felul lui de a-ţi transmite un mesaj, cu delicateţe, dar suficient de ferm şi cu putere.
Cristian Sibişan, München, Germania
