Aş putea spune că îl ştiu pe Cuviosul Gherontie „de când lumea”, dar de fapt l-am remarcat prin anii 1990, în timpul studenţiei. Încă de la început, mărturisesc că am avut faţă de dânsul un respect deosebit. Îmi plăcea să-l urmăresc când venea la Catedrala din Alba Iulia, îi urmăream mişcările, gesturile, dar, chiar dacă îl admiram foarte mult, îi evitam privirea, întâlnirea faţă în faţă. Mi se părea că vede prin mine, că vede toată mizeria din sufletul meu.
Cu toată „fuga” mea de dânsul, Domnul a vrut altceva. În vara unui an, primesc un telefon de la o prietenă care se afla la Mănăstirea Albac şi îmi spune că este acolo Cuviosul Gherontie care vrea să ajungă în ziua următoare la autogara din Alba, să plece la Bucureşti şi nu are cine să-l ducă. Mă întreabă dacă nu aş putea eu să vin la mănăstire să-l iau pe dânsul şi pe un alt domn cu care era şi să-i aduc în Alba. Bucurie mare am avut când am auzit o aşa propunere! A doua zi dimineaţa, pornesc spre Albac. Când ajung, Cuviosul era în biserica mănăstirii se închina la icoane după rânduiala proprie, după care ne cheamă maicile în trapeză să luăm o mică gustare. Eu eram stresată să plecăm ca să ajungem la timp la autogară, dar dânsul nu avea nici o treabă… Într-un târziu, plecăm şi pe drum începe să spună tot felul de „glume” şi aluzii la o patimă care mă lupta în acea vreme… Îmi venea să intru în pământ de ruşine, nu ştiu dacă băiatul care era cu dânsul şi-a dat seama de ceva, dar eu nu mai puteam… Când ajungem la destinaţie, îmi dă o icoană cu Sfântul Prooroc Ilie, icoană pe care de câte ori o privesc îmi amintesc de dânsul.
O altă „întâmplare” care îl are în centru pe Cuviosul este următoarea. Într-o discuţie pe care am avut-o cu o prietenă care îl găzduia atunci, îi spun că tocmai am cunoscut un băiat şi o rog, când vorbeşte cu Cuviosul, să-i ceară rugăciune pentru mine. Când i-a transmis rugămintea mea, dânsul îi zice: „Dragă, când face nunta?”, nuntă care a fost după 4-5 luni… Tot prin această prietenă, Cuviosul mi-a trimis un desen original de al dânsului. Acum îmi pare rău că nu am profitat mai mult de prezenţa dânsului în oraşul nostru, dar amintirea lui este vie în inima mea şi întotdeauna o să aibă locuşorul lui acolo.
Cuvioase Gherontie, roagă-te Domnului pentru noi!
C.Ş.,
Alba Iulia
