Poate cea mai importantă mărturie pe care o pot da despre el este cea personală şi nu aş îndrăzni, dar o fac la cererea unei maici, ca să fie şi spre folosul altora, căci printre noi, iată, mai trăiesc sfinţi.
În 2010, am reuşit să pun deoparte câţiva bănuţi şi am hotărât că este momentul să ajung şi la Ierusalim, cu un grup din România. La plecarea din Franţa am întâmpinat, însă, o mare ispită, în sensul că la vremea aceea a erupt un vulcan în Islanda şi norul de praf rezultat din acea erupţie plutea deasupra Europei, astfel încât multe dintre aeroporturi erau închise. Până joi seara am lucrat, vineri aveam zborul către România, de unde luni urma să plec împreună cu ceilalţi din grup la Ierusalim, grupul fiind organizat de domnul Sorin de la Craiova.
Din păcate, chiar după ce ne-am urcat în autocarul care trebuia să ne ducă din Paris către aeroportul din Beauvais, am fost anunţaţi că trebuie să aşteptăm să vedem dacă putem zbura şi, după o jumătate de oră de aşteptare, am fost anunţaţi că zborul a fost anulat. Pelerinajul era plătit şi eu abia aşteptam să ajung la Ierusalim. În plus, îmi doream să merg şi la mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Sinai, unde speram să văd icoanele pe care le studiam la cursul de iconologie de la Institutul ortodox rusesc de teologie Saint-Serge din Paris.
Am alergat la gară în disperare de cauză, dar acolo nu au reuşit să îmi găsească bilet decât până în Germania. Multă lume îşi revizuise traseele şi se reorientase către alte mijloace de transport. Am fost şi la agenţia Eurolines, dar şi acolo mi s-a spus că toate autocarele erau pline şi m-au trecut pe o listă de aşteptare. În seara aceea, am dormit la o prietenă care locuia aproape de piaţa din care pleca autocarul Eurolines spre Bucureşti şi am vorbit la telefon necăjită cu maicile, povestindu-le păţania mea.
Sâmbătă dimineaţă m-am trezit, totuşi, devreme şi m-am grăbit să ajung în staţie cu nădejdea că, poate, totuşi, se va găsi un loc şi Dumnezeu nu mă va lăsa să ratez vizita la Ierusalim. Ca prin minune, câteva persoane nu s-au prezentat şi, astfel, am putut pleca înspre Bucureşti cu autocarul. A fost o călătorie lungă şi obositoare, am ajuns la Bucureşti în noaptea de duminică spre luni, dar nici la Bucureşti nu se ştia dacă avionul nostru către Ierusalim va putea decola.
Raluca Prelipceanu, Paris
