Am primit în câteva rânduri daruri de la Cuviosul. Când am fost bolnavă mi-a dat un tricou de-al lui, pe care îl am şi acum şi îl iau la nevoie…
Am citit despre întâmplarea cu cureaua de la Cuviosul din volumul 3. Şi eu am primit o curea de la dânsul. A fost Cuviosul la Ierusalim şi mi-a adus o curea. Toţi râvneau la ea. A venit Cuviosul la mine şi mi-a spus: „Uite, dragă, ţi-o dau ţie, dar să ai grijă de ea! Vor încerca să ţi-o ia mulţi şi, dacă pleci departe, să o iei cu tine!”.
La un moment dat, Cuviosul nu mai avea curea şi i-am dat-o, dar după o săptămână, a rugat-o pe o doamnă la care mai stătea să vină să mi-o aducă înapoi, pentru că era a mea. Am grijă de ea. Ori de câte ori plec din localitate iau cureaua cu mine, pentru că am văzut cum am fost ocrotiţi în câteva rânduri.
Mare lucrare a făcut Cuviosul! Pe unii oameni i-a apropiat de noi, pe alţii i-a îndepărtat. Cred că a aranjat astfel încât fiecare să îşi vadă de viaţa lui şi să fie ferit de anumite lucruri. Ne-a susţinut să trecem prin anumite etape ale vieţii, tocmai ca să ajungem la o anumită maturitate. Cred că în sfinţenia lui putea să facă multe lucruri pentru mine şi totuşi m-a lăsat să trec prin experienţele trăite de mine, respectându-mi libertatea.
În timp, mi-am pus foarte multe semne de întrebare legat de primele cuvinte pe care mi le-a rostit Cuviosul. Eu nu am nevoie de poze, deoarece eu mi-l amintesc zilnic cum se ruga. Şi asta m-a marcat. M-a marcat enorm trăirea cu care se ruga, de aceea voi susţine că este un sfânt. Mai multă dragoste de rugăciune nu am văzut nicăieri. Mai multă conştiinţă şi realism faţă de ceea ce se întâmplă în această lume şi cu cei din jur nu am văzut nicăieri. Cuviosului nu i-a plăcut niciodată fanatismul, i-a plăcut să fim realişti. Mai multă luciditate şi simplitate în a aborda lucrurile nu am văzut la nimeni. În tot ce făcea era dragoste şi simplitate, iar prin asta mi-a demonstrat că în lume nu ai nevoie de foarte multe lucruri ca să te mântuieşti. Aşa am înţeles eu viaţa lui şi comunicarea lui cu totul aparte cu Dumnezeu şi cu sfinţii.
Mergea unde îl trimitea Dumnezeu să îşi facă lucrarea. L-am văzut cum i-a susţinut pe toţi să ajungă cât mai sus duhovniceşte. El avea o siguranță extraordinară, care venea din experienţa lui directă cu Dumnezeu, dar ca să ajungi acolo este nevoie de osteneală, de multă nevoinţă. Este suferinţă, este chin de zeci de ani.
L-am reîntâlnit doar o dată, când m-am dus să îl întâlnesc pe viitorul soț, şi şi-a exprimat bucuria pentru noi. Ca pe o mare binecuvântare am simţit-o! I-am revăzut atunci felul unic de a transmite bucuria, de a le schimba celor din jur starea de spirit, de a-i ajuta să meargă cu altă stare sufletească pe drumul vieţii… Cuviosul mă ajută şi acum! Când îmi aduc aminte rugăciunile lui, am mai mult spor la rugăciune, am mai multă dragoste pentru rugăciune. Cuviosul rămâne în suflet, chiar dacă îl întâlneşti o singură dată în viaţă.
Ec. Ancuţa-Laura Tămăşan,
Satu Mare
