Eram într-o zi acasă la fratele meu împreună cu Cuviosul Gherontie şi, printre discuţiile noastre, l-am întrebat ce mă sfătuiește să fac cu terenul pe care-l aveam şi de al cărui credit nu reuşeam să scap.
După criza financiară din 2008-2010, preţul la terenuri scăzuse foarte mult şi nu aş fi putut obține pe el un preţ care să-mi acopere creditul, iar de construit nici vorbă să-mi pot permite. L-am întrebat dacă să împrejmuiesc terenul cu gard, iar el mi-a răspuns: „Dar cine o să-l repare, dragă?”.
Eu am crezut că nu a fost atent la întrebare şi i-am spus: „Cuvioase, dar eu nu am gard, nu am ce să repar. Eu vreau să mă apuc să fac gard!”. Şi el iarăşi a repetat: „Dar cine o să-l repare, dragă?”. „Şi atunci ce să fac cu el, Cuvioase? Că bani să mă apuc de casă nu am, să închid creditul nu am…”. „Lasă, dragă, că o să te ajute bogații!”, mi-a spus dânsul.
Trecuseră doi-trei ani de la discuţia cu Cuvioşelul şi eu tot nu eram lămurită ce să fac. Am început să caut muncitori, să-i tocmesc pentru gard. Toţi îmi făceau prețuri bune şi-mi promiteau că vin să se apuce de treabă, dar ceva se întâmpla de fiecare dată şi nu mai veneau. Una dintre echipele cu care am vorbit a venit, a făcut fundația şi, în urma unor neînțelegeri, nu a mai continuat lucrarea, iar gardul meu a rămas la nivel de fundație. Tatăl meu s-a apucat să execute el stâlpii şi să împrejmuiască terenul cu plasă de sârmă.
La recomandarea unui coleg de serviciu, am luat legătura cu un domn cu care am negociat pentru construirea unui gard din fier forjat, iar în urma discuțiilor, mi-a promis că va realiza lucrarea conform specificațiilor mele. I-am plătit în avans 80% din prețul negociat. Deși am așteptat o vară întreagă pentru finalizarea lucrării, meseriașul mi-a adus un gard care nu semăna cu modelul cerut de mine. Porțile auto s-au dovedit a fi nefuncționale, iar elementele decorative nu au fost bine sudate, desprinzându-se la cea mai mică forțare. Deşi l-am rugat să-şi ia lucrarea şi să-mi restituie banii, amenințând chiar că o să-l reclam la poliţie, lucrul acesta nu s-a întâmplat, ba chiar nu mi-a mai răspuns la telefon. Îi mulţumesc din suflet Cuvioşelului pentru că, prin acele cuvinte: „Dar cine o să-l repare, dragă?”, pe care mult timp nu le-am priceput, m-a ajutat să trec mai uşor peste acele momente.
Alina Curcea,
Craiova
