Într-o zi de vineri, prin 1984-1985, am mers la Sfântul Maslu la Biserica din cimitir din Făgăraş. La un moment dat, intră pe uşă Cuviosul. Când l-a văzut, părintele Aurel Popa, Dumnezeu să-l odihnească, a zis bucuros: „Oh, Doamne! Uite, cine a venit!”. Şi eu am rămas uimită şi m-am tot gândit: „Cine o fi omul acela, de părintele a fost aşa de încântat duhovniceşte?!”. De atunci, chipul lui mi s-a întipărit în minte.
Între timp, am venit la mănăstire, fiind econoamă şi şoferiţă. Într-o zi, prin 1992-1993, am intrat cu maşina în curte, iar în faţa trapezei am văzut că erau multe maici adunate. Am dus maşina la descărcat şi mă gândeam: „De ce stau maicile aşa adunate?”. Vedeam un om stând în genunchi în mijlocul maicilor şi îl auzeam întrebând: „Cine mă cunoaşte? Cine mă cunoaşte?”.
Toate râdeau, că era aşa – cum îl ştim şi continua: „Şi nu mă cunoaşte nimeni? Dacă nu mă cunoaşte nimeni, eu plec!”. Maicile se uitau la el ca la minune şi ridicau din umeri. Între timp m-am apropiat şi l-am recunoscut. Era a doua oară când îl vedeam, dar mi-am amintit de el. Cuviosul continua: „Dar niciuna? Măcar una! Dacă nu mă cunoaşte niciuna, eu plec!”. Eram deja foarte aproape şi i-am zis: „Vă cunosc eu!”. S-a bucurat şi a zis: „Vezi?! Am ştiut eu că mă cunoaşte cineva!”. Parcă mă aştepta! Era aşa de fericit!
A rămas peste noapte la mănăstire şi de atunci a început să vină mai des şi chiar să stea la noi mai mult timp.
Monahia Marta, Mănăstirea Hurezi
