„A lăsat Dumnezeu pe sfinţii şi cuvioşii Săi ca faruri călăuzitoare pentru noi oamenii pe acest pământ, ca fiind călăuziţi şi îndrumaţi de ei, să ne fie bine şi să fim plăcuţi Domnului.
Mulţumesc lui Dumnezeu că am cunoscut şi eu un astfel de far viu, că el a păşit de mai multe ori în casa noastră.
Pe Cuviosul Gherontie l-am cunoscut în anul 2005 în casa unui preot, fiind venit din Spania în concediu.
În anul 2009, într-o seară de duminică am mers la Vecernie la catedrala din Alba Iulia. Când m-a văzut, Cuviosul a venit la mine zâmbind. Eu i-am întins mâna dreaptă, dar ciudat!, Cuviosul m-a prins de degetul mic de la mâna stângă şi m-a scuturat uşor. Am povestit puţin, iar la plecare a repetat gestul.
Am plecat în acea seară acasă la Turda, iar luni, în timp ce lucram, mi-a căzut o bucată mare de beton pe degetul mic de la mâna stângă. Atunci mi-am amintit de întâlnirea cu Cuviosul şi am simţit că Dumnezeu i-a descoperit prin ce urma să trec. Cred că la rugăciunile lui situaţia nu a fost mai gravă şi, chiar dacă am trecut prin această încercare, după scurt timp am putut să reîncep lucrul şi să folosesc mâna stângă.
Îi mulţumesc Domnului că, pentru rugăciunile Cuviosului, a fost doar atât! (Alexandru T., Turda)
