*fotografia este facuta cu 10 ani inainte de ziua inmormantarii (21 oct. 2008)
„Era în luna septembrie, într-o duminică, în anul 2007, înainte de începutul anului şcolar.
Eram cântăreţ la catedrală şi eram la masă, unde mâncam împreună preoţii, cântăreţii şi paraclisierii. Cuviosul era prezent şi el. Eu aveam o înţelegere cu câţiva colegi să ieşim în oraş după Vecernie. Cuviosul îmi spusese cu câteva zile înainte: „Duminică seara mă înregistrezi!”. Am pregătit tot, am adus casetofon să îl înregistrez cu nişte cântări sfinte: Blândul Păstor, Trandafir frumos şi altele. Cuviosul m-a întrebat: „Te grăbeşti?” I-am răspuns: „Nu, nu mă grăbesc!”. Felul în care m-a întrebat, inflexiunea vocii, îmi arăta că ştie că mă grăbesc. În acel moment, am crezut că e vorba de o cântare sau două, dar nu a fost aşa. A cântat vreo jumătate de oră bună, după care m-a întrebat din nou: „Te grăbeşti?” „Nu mă grăbesc!”, i-am răspuns din nou. A început o nouă serie de cântări, până pe la 10 şi jumătate. Când a terminat de cântat, i-am spus: „Acum chiar nu mă mai grăbesc!”
Pentru mine a fost o mare lecţie. Pe de o parte mi-a lăsat libertatea să aleg, iar pe de altă parte m-a ajutat să înţeleg cum trebuie să-mi (re)stabilesc priorităţile în viaţă. Cum zicea dânsul: „Ce e mai principal, prima dată!” (Gabriel Bucur)
