Alături de Cuviosul, de la „plagiat” la ecografie
Am așteptat să fac o mărturisire mai consistentă în ceea ce privește ajutorul Cuviosului nostru iubit, Gherontie. Știu că înțelege de ce am procedat în acest mod. Au existat la începutul anului 2024 în viaţa mea două mari direcții: una profesională, alta personală, ambele cu impact asupra mea.
Prima se referă la susținerea finală a tezei de doctorat, care a fost cu tot felul de provocări și împotmoliri pe ultima sută de metri. Fie îndrumătorul mi-a schimbat cuprinsul lucrării (în ultimele zile), fie softul antiplagiat îmi dădea valori pentru mine de neconceput. Când am realizat că se apropie data scadentă de susținere și teza era tot sub semnul îndoielii deontologice, în ultima zi înainte de susținere am trimis lucrarea pentru a fi validată din nou de soft! Nu mai erau emoții, era o stare de neînțeles și de frământări pe care le-am perceput apocaliptice pentru mine. Am trimis lucrarea dimineața, la prima oră. Rezultatul, nesatisfăcător! Am retrimis peste două ore, mergând pe ideea că poate este o greșeală. Același răspuns. Cine a trecut prin experiența asta știe cam ce calvar intelectual urmează. M-am simțit un om înfrânt de un sistem și nu de ceea ce înseamnă o teză de doctorat, o lucrare istorică.
Am făcut ce am putut în câteva minute: m-am pus în genunchi și l-am rugat pe Dumnezeu să facă ce vrea El cu toată munca mea! Dar nu l-am uitat pe Cuviosul și, deși pare ciudat să îi spui unui sfânt să facă ceva cu valorile softului în așa fel încât să pot susține teza, am apelat la el (am citit Acatistul) să dea un „cap” acolo unde trebuie, ca să fie bine! Era ultima mea șansă! Mă uitam la poza lui, pe care nu o puteam pune undeva, decât așa, privindu-ne reciproc. Și a dat un „cap” de s-au schimbat valorile, fără să mai intervin în lucrare, că nu mai puteam! Adică, aceeași teză, două ore mai târziu, a treia încercare avea alte valori (mult mai scăzute)! În final, totul a decurs normal și chiar foarte bine! Am reușit să susțin teza fără nicio altă piedică. Mare e Cuviosul Gherontie! Pe mine, genul acesta de minuni, de sfinți, mă „dezarmează” frumos. Aveam impresia că îl aud: „Ioai, dragă, da’ ce te-ai speriat așa tare de platforma aia?!”.
A doua intervenție directă este legată de viața mea personală. În februarie 2024 am fost diagnosticată cu cancer mamar. Un șoc și o schimbare a tot ce înseamnă viață. Nu intru în detalii. Am început chimioterapia. Și din nou apelul la Dumnezeu, Maica Domnului și sfinții Săi. Inevitabil, iar la Cuviosul. Nu i-am cerut vindecare, ci, cumva, să îmi scadă dimensiunea tumorii (sânul stâng). Nu sunt deocamdată operabilă. Am pus zilnic pe sânul stâng bolnav trei pietricele de la mormântul său, primite de la doamna Mădălina Stoicescu. Azi, 16 mai 2024, am repetat ecografia. Tumoarea a scăzut la jumătate după doar patru ședințe de chimioterapie, iar din axilă a dispărut complet!
Cuviosul Gherontie și bucuriile vieții
Mă încearcă de fiecare dată când scriu despre ajutorul său un soi de emoție ce îmi invadează tot corpul. Dintr-o dată mă simt mică și pitică în fața unui „uriaș” al iubirii. În anul 2025, Cuviosul Gherontie și-a făcut din nou prezentă intervenția în viața mea, mai exact în nevoile mele, unele chiar urgente.
Primul ajutor a venit în martie, chiar de Bunavestire, când am reușit să îi iau o mașină fiului meu, cu un credit financiar. Aveam emoții la aprobarea acestuia. M-am rugat lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Cuviosului să fie voia lor. Și a fost. Uneori mi-e jenă să apelez la Divinitate şi la sfinți pentru aspecte lumești, dar sunt necesare și acestea pe parcursul vieții noastre.
A venit și al doilea ajutor. De data asta nu i-am cerut explicit ajutorul, dar aveam nevoie de o proteză mamară și un sutien special. Încă fac terapii oncologice, merg la lucru și e un disconfort fizic și estetic cu doar un sân. Îi spuneam Cuviosului și Maicii Domnului că m-ar ajuta cât de cât o proteză, dar nu îndrăzneam să cer pentru că se ridica la o sumă de bani pe care nu mi-o permiteam. Și așa sunt rate de plătit. În plus, plănuiam să merg de sărbătorile pascale la o monahie în Moldova. În concluzie, eram doar cu gândul și visarea la ambele nevoi. Până într-o zi când am primit o sumă de bani, exact cât să acopere cele două dorințe! Am mulțumit binefăcătoarei mele fără să știe sau să bănuiască ce ajutor mi-a dat! Lasă că știa Cuviosul! Deci, am luat cele necesare pentru trup. Urma să plănuiesc plecarea de Sfintele Paști.
Așa a venit şi al treilea ajutor de la Cuviosul. Când ne pornim la drum uneori apar și încurcături (sau ispite?!) neprevăzute. De data asta aveam de parcurs un drum destul de lung, cu mai multe mijloace de transport. Am pornit cu autocarul de la Oradea la Piatra-Neamț, bazându-mă că de acolo mă duce cineva cu mașina până la Focșani. Am pus cu mine în geantă acatistul Cuviosului, aveam și fotografia mică în portofel. Pe drum, în autocar, am citit Acatistul să ajung cu bine la maica mea.
Înainte cu o oră să cobor, aflu că persoana care ar fi trebuit să mă aștepte nu mai poate să vină și, implicit, să mă ducă la destinație. Nu m-am panicat, ci i-am zis Cuviosului să-mi găsească o mașină, tren, microbuz, ce o fi, să nu rămân pe drumuri. Era Joia Mare! Am coborât în Piatra-Neamț la Autogară și a început „pelerinajul” la toate mijloacele de transport. De abia atunci am intrat în trepidații. Eram practic blocată într-un oraș străin și nu cunoșteam pe nimeni.
Am început să întreb șoferii de autocare și microbuze ce variantă aș avea (tren era seara târziu, la ora 23:15). Am dat peste un microbuz care mergea doar 40 km spre Focșani. Pentru restul distanței urma alt mijloc de transport, la 10 minute diferență de cel în cauză. Practic, dacă primul avea întârziere, rămâneam seara acolo. În microbuz, o domnișoară frumoasă și delicată a auzit discuția mea cu șoferul. A dat un telefon celuilalt microbuz să se asigure că e în regulă. Acela mergea doar până la Bacău. Urma automat alt mijloc de transport.
La a treia stație, binefăcătoarea mea a coborât, lăsându-mi niște instrucțiuni pe o bucată de foaie, ruptă de la o doamnă care era în apropiere de noi pe scaun. Ca să mă revanșez i-am dat acatistul și poza Cuviosului. Şi o cerere de prietenie pe Facebook, în caz că nu mă descurcam. După câteva minute, șoferul mă anunță că nu sunt șanse să prind următorul microbuz (care era şi ultimul la acea oră). I-am scris repede Ecaterinei să sune la firma respectivă să mă aștepte. Răspunsul a fost: „Maxim 5 minute!”.
Atunci m-am rugat Cuviosului să mă ajute, să țină el de roțile (așa mi-a venit să spun) celuilalt microbuz să pot urca în el. Și așa a fost. Microbuzul în care eram s-a întâlnit cu microbuzul celălalt într-un sens giratoriu, în fața căruia era o mașină care, pur și simplu, nu reușea să meargă mai departe. Șoferul a deschis geamul şi i-a strigat celuilalt să deschidă ușa că are o pasageră pentru el. Așa că am coborât rapid și am urcat în celălalt, într-un sens giratoriu! Mi-am făcut cruce când m-am pus pe scaun și de bucurie, și de uimire. Șoferul era ușor nedumerit.
Când am reușit să urc, mașina din față s-a pus în mișcare. Spre seară am ajuns la Bacău. Și de data asta s-a implicat șoferul, sunând la colegii lui care aveau cursă spre Focșani. A urmat al patrulea mijloc de transport (tot ultimul) până la Focșani. Ultimul mijloc a fost în Focșani un taxi până la destinație, dar deja eram relaxată. La ora 23:10 eram la destinație. Cuviosul a fost și busola mea, și șoferul, și mecanicul, și prietenul. Nu asta fac sfinții?!
Prof. dr. Cosmina Bolba,
Oradea
