Pe cuviosul Gherontie l-am cunoscut la Catedrala din Alba Iulia, în timpul studenţiei mele. Când venea, se aduna multă lume în jurul lui, mai ales tineri. Era imposibil să nu-i simţi prezenţa: făcea câte o ghiduşie, ieşea în evidenţă cu ceva, ridica mâinile, cânta mai tare. Îl auzeam de multe ori din cafas şi îl vedeam stând mereu în faţa altarului, în genunchi, înaintea icoanei Maicii Domnului, pentru care avea o evlavie deosebită. De vreo 2-3 ori am reuşit să vorbesc cu dânsul, o dată chiar m-a gâdilat. Cred că Dumnezeu îţi răspundea prin el într-un mod deosebit.
Mărturia mea este despre modul în care cuviosul Gherontie s-a rugat pentru familia mea. Am scris un pomelnic, i l-am dat şi l-am rugat să se roage şi pentru familia mea. Ştiu că s-a pus în genunchi în mijlocul pridvorului, la intrarea în Catedrală (ce loc a găsit!!!), pe unde intra toată lumea şi a zis ceva simplu: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”
Nu mai ştiu ce a mai zis, dar îi mulţumesc că s-a rugat pentru mine şi pentru familia mea. A te ruga pentru cineva din inimă, a-i transmite gândurile tale bune, a-L ruga pe Dumnezeu pentru acel om seamănă cu a-ţi da sângele pentru aproapele tău.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
(Iulia Cristea)
