Pe Cuviosul Gherontie l-am văzut prima dată la Catedrala Sfântul Dumitru, prin 2006-2007. Atunci el a stat o perioadă mai lungă prin Craiova şi îl vedeam mereu când mergeam la catedrală. Nu știam cine este, dar o dată o prietenă mi-a zis ca i se spune Cuviosul și că este un fel de sfânt. Nu am vorbit niciodată cu el, oricum felul său excentric de a se manifesta m-a făcut să îl privesc cu rezervă şi prudenţă. Acum, după ce am citit mărturiile celor care l-au cunoscut, cred cu tărie că el mă cunoștea pe mine și, poate, m-a ajutat în mod discret.
Câțiva ani mai târziu, am citit cartea lui Ciprian Voicilă „Sfinții de lângă noi” și l-am recunoscut din descriere. Nu știu cum, dar am știut că G. din carte este el, Cuviosul de la catedrală. Uimită, i-am spus și soțului meu, care nu îl văzuse și nu știa nimic despre el.
Până la trecerea lui la Domnul nu l-am mai văzut, dar el ne avea în vedere. Altfel cum ne-ar fi chemat la Tismana în ziua înmormântării sale? Pentru că am aflat despre moartea sa și în dimineața aceea am simțit că trebuie să mergem la înmormântarea lui.
Am participat la slujbă și i-am sărutat mâna caldă și moale. Soțul mi-a povestit apoi că a văzut un firicel de mir, ca un ac cu gămălie, cum curgea pe mâna lui dreaptă. O maică ce stătea lângă coșciug a observat și l-a acoperit discret cu mâneca.
La înmormântare, am primit câteva fotografii ale lui. Am păstrat una în care parcă este îmbrăcat într-o reverendă albă, cu o cruce pe piept și are un zâmbet plin de dragoste. Ulterior, am văzut imaginea pe Internet, nu este reverendă, ci cămașă și pantaloni. Dar în poza mea se vede reverendă. Poza este de atunci în hol la noi, și de atunci am observat că în casa noastră nu mai sunt probleme materiale și nu mai avem conflicte mari. Parcă vrăjmașul nu prea mai are curaj să zăbovească prin zonă… Cuviosul a vrut să fie în casa noastră cu prezența sa plină de pace și dragoste, am simțit că ne-a înfiat și ne-a făcut membri ai familiei sale duhovnicești.
Cuviosul răspunde grabnic rugăciunii și rugăminții. Într-o zi, soțul căuta îndelung prin casă un obiect care-i era strict necesar și, după un timp, s-a adresat Cuviosului cu o rugăminte ultimativă. Imediat a găsit obiectul respectiv, undeva la îndemână. Seara, când ne-am întâlnit, mi-a povestit emoționat cum l-a ajutat Cuviosul. I-am simțit ajutorul minunat și grabnic, de mai multe ori.
În chip neașteptat, am primit cele trei cărți în care oamenii povestesc minunile sale și am dorit să dau și eu mărturie despre ajutorul și iubirea sa.
Cuvioase Gherontie, roagă-te pentru noi!
Ing. Alina C.,
Craiova
