Cuviosul s-a alăturat sfinţilor din viaţa mea
Mărturisesc că nu l-am cunoscut personal pe Cuviosul Gherontie în timpul vieții sale pământești, dar Domnul mi-a dat ocazia să aud despre dânsul imediat după trecerea lui la Ceruri. Ca mulți alți creștini, am primit pe WhatsApp filmarea în care se arăta cum, la 8 zile de la adormirea sa, mâna îi era moale, putând fi mișcată cu ușurință spre a i se face semnul Sfintei Cruci.
Nu am dat însă importanță acelui video, deoarece în general nu sunt atrasă ușor de știri senzaționale, fie ele difuzate și în cadrul Bisericii, cum sunt, de exemplu, cele despre icoanele care plâng cu lacrimi de mir. Minunile, chiar dacă sunt autentice, am observat că pe mine încă nu m-au ajutat semnificativ să mă schimb lăuntric, oricât de uimită aș fi de acestea.
La fel și mărturia despre această întâmplare din viața mea nu am considerat-o semnificativă decât pentru mine, după cum a spus și un părinte mărturisind despre Cuviosul Gherontie, experiența este întotdeauna subiectivă, fără vreo importanță deosebită pentru altcineva. Minunea are importanță cu adevărat pentru cel ce trăiește experiența, fiindcă orice experiență de acest fel este personală, asemeni relațiilor noastre cu oamenii și cu sfinții.
Peste un timp, am mai găsit pe Internet și alte articole despre Cuviosul Gherontie, am și citit câteva dintre ele, dar la fel ca și altădată când citeam articole religioase, informațiile aflate îmi intrau în cap și îmi „ieșeau” pe urechi. M-am bucurat, totuși, că avem și noi un cuvios nebun pentru Hristos, deoarece această formă de nevoință o întâlnisem mai mult la sfinții ruși. De-a lungul timpului, am căpătat o evlavie deosebită la sfinții nebuni pentru Hristos deoarece, într-un mod tainic, intrau în viața mea fără ca eu să fac ceva special. De mulți dintre ei nici măcar nu auzisem și, cu toate acestea, ajungeam să „fac cunoștință” cu ei uneori printr-o poză, o iconiță, prin acatistul acestora, un film sau o carte despre viața lor. Așa a fost în cazul Sfintelor Cuvioase Alipia de la Goloseev, Domnica din Aleșki, Sofia din Kleisoura, al Sfântului Gavriil Georgianul și al ocrotitorului meu, Sfântul Ierarh Ioan Maximovici.
Începând din toamna anului 2020, însă, am sesizat prezența mai insistentă, dacă pot să zic așa, a Cuviosului Gherontie de la Tismana în viața mea.
Sfântul Gavriil Georgianul m-a îndrumat să mă rog Cuviosului
În data de 2 noiembrie 2020, la praznicul Sfântului Gavriil Georgianul, am primit de la maica A. un colet. Printre cele trimise, am primit și o mică fotografie în care Cuviosul stă în genunchi și se roagă. Atunci a fost prima dată când m-am gândit: „Iată, cum lucrează împreună sfinții nebuni pentru Hristos, dăruindu-mi câte-o bucurie!”.
Peste o lună de la aceasta, am găsit și am vizionat pe Youtube un interviu cu părintele Ieronim de la Oașa. Deși tema interviului era foarte diferită, părintele l-a evocat la un moment dat pe Cuviosul Gherontie de la Tismana, amintind de cărțile cu mărturii și despre acatistul Cuviosului. Abia în urma celor mărturisite de părintele Ieronim a apărut și în inima mea dorința arzătoare de a citi cărțile și acatistul Cuviosului.
Mi-a revenit în minte puternic un vis pe care l-am avut la ceva timp după ce primisem poza de la maica. Se făcea că m-am dus cu bucurie să iau binecuvântarea unui părinte stareț. În gând știam că este Sfântul Gavriil Georgianul. Stătea cu mâinile ridicate la rugăciune și avea o cruce metalică la piept. M-a binecuvântat, dar m-a îndemnat să mă rog la cel din poza pe care o am la icoane, cu cel care plânge. Eu nu aveam la icoane decât poza Cuviosului Gherontie. Și am rămas cu gândul la cât de smeriți sunt sfinții și la modul cum se recomandă unii pe alții, fără dorințe de întâietate. Ba chiar, parcă ar fi vrut să spună: „Ai la tine în țară un rugător ca și mine, ce te poate ajuta!”. Am găsit apoi pe Internet o poză în care Cuviosul Gherontie ținea în mână cartea despre viața Sfântului Gavriil Georgianul și mi-am dat seama că ei s-au cunoscut în duh încă din timpul vieții Cuviosului, cu atât mai mult după mutarea sa la Ceruri.
V.F.
