În decursul vieţii am întâlnit mulţi oameni care pentru noi pot fi model. Unul dintre aceştia este Cuviosul Gherontie.
Mi-l amintesc cu multe lucruri care par mărunte, dar care ne arată ce om cinstitor de cele sfinte a fost. Într-una din zile, după Sfânta Liturghie, s-a dus să ia anafură. A rămas printre ultimii la rând, ca să se poată închina la icoane fără să aştepte cineva după dânsul şi pentru a lua ultimele bucăţi sau firimituri de anafură. În acea zi, din grija de a nu da pe jos, a luat câteva firimituri şi a mâncat chiar deasupra tăvii. O femeie care era în spatele meu, văzându-l, a început să se agite şi să spună revoltată: „Uite, noi trebuie să mâncăm anafură după el!”. În gândul meu am zis: „Doamne, dacă ar şti femeia aceasta cine este Cuviosul, nu ar mai spune aşa ceva!”. Cu acest gând am ajuns lângă dânsul, am luat anafură de pe tavă, iar el s-a uitat spre mine şi am înţeles din privirea lui că Dumnezeu i-a descoperit gândul meu.
Mi-a spus: „Dragă, ai un suflet bun!” Nu ştiu dacă am un suflet bun sau nu, dar ştiu că Cuviosul a avut. Dragostea şi grija de cele sfinte a fost mai importantă decât orice ar fi gândit sau spus cineva despre el. (L.V.)
