„Pe Cuviosul Gherontie l-am văzut prima dată în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. La sfârşitul slujbei a îngenuncheat la icoană şi cu mâinile ridicate a început rugăciunea ,,Cuvine-se cu adevărat” într-un mod personal: ,,Cu…cu…cuvine-se cu adevărat, cuvine-se cu adevărat…”. Am gândit ca nu e sănătos însă imediat am simţit că răspândea multă pace şi îmi venea şi mie să mă rog mai cu atenţie. Apoi mi-am zis că acel om ascunde o taină. L-am întâlnit apoi pe stradă. Mi-a cerut 1,25 lei – preţul unui covrig în acel timp. Eu mai aveam câteva monede. I-am dat şi am avut convingerea că el ştia că am bani puţini.
După un timp, am avut un necaz în familie şi mă străduiam să mă rog. Nu mai puteam să dorm şi aveam nevoie de mângâiere sufletească. Duminica l-am observat la ieşirea de la slujbă. Am pornit înspre el şi i-am spus necazul meu. S-a întors spre icoana Maicii Domnului şi a spus o rugăciune scurtă pentru mine, după care mi-a zis: ,,Se va face bine şi iar o sa se îmbolnăvească”. A fost adevărat. La 10 ani a trebuit o nouă operaţie, care a reuşit.
Odată vorbea cu o femeie. Eu eram aproape şi nu mi-am dat seama că vorbea despre mine, la viitor. Apoi am înţeles. L-am văzut şi la înmormântarea Părintelui Iustin. Dăruia bani cu milioanele (vechi): ,,Ţine, dragă, că ai copii!” „Ia şi tu pentru biserică!” Cuviosul Gherontie avea o viaţă de sfinţenie. Cu el eram mai veseli, mai îmbogăţiţi sufleteşte.” (Sofia T., Aiud)
