„Trusa de prim ajutor” de la Cuviosul

În iarna anului 2022, după ce ne-am întors de la Tismana, am trecut pe la toți apropiații noștri cu „trusa de prim ajutor” (cum...

O bomboană de pe mormântul Cuviosului

De Sfântul Cuvios Gherontie am aflat după ce a plecat la Domnul, prin intermediul unor prieteni dragi sufletului nostru. În vara anului 2021, am...

Fiica noastră a primit în dar Mântuirea

Atunci când trecem printr-o grea încercare, cerem minuni de la Dumnezeu, de la Maica Domnului şi de la sfinţii pe care îi avem aproape...

Ajutor în timpul sarcinii

Până să apuc să trimit mărturiile scrise deja, mi-am dat seama că aș mai putea adăuga încă două, legate de noua noastră mare bucurie,...

Nu și-a atribuit minunea Maicii Domnului și nu m-a lăsat să vorbesc de rău

Într-una din zilele de început de ianuarie din 2021, am coborât de dimineață cu soțul până la Alba Iulia, pe o vreme senină și...

Am judecat un sfânt

Singura dată când l-am întâlnit pe Cuviosul a fost în vara anului 2009, la Mănăstirea Albac, în preajma hramului. Eram la liceu şi, fiind...

Cu Cuviosul alături, prin încercările vieţii

Cuviosul a pătruns în viața mea anul trecut în decembrie, odată cu vizita la Mănăstirea Tismana. Ulterior, au ajuns la noi, din bunăvoința unei...

Am simţit în asta o mare purtare de grijă…

Doresc să trimit şi eu o mărturie pentru ajutorul primit! Sunt mămica unei absolvente de clasa a VIII-a. Examenul a fost acum o lună...

Cuviosul Părinte Gherontie dă bun ajutor întru toate

Pe Cuviosul Părinte Gherontie nu l-am cunoscut câtă vreme a stat în această viaţă pământească, dar am primit mângâiere după trecerea sfinţiei sale la...

Încă nu e timpul!

Prin anul 2009, printr-o ispită greu de digerat la acel moment (mai ales în timp ce se desfășura), îmi pregătea Domnul o cărare nouă...

CELE MAI POPULARE