Bucură-te, Cuvioase Gherontie, că m-ai scos din ghearele morţii!

Ultimii trei ani au fost dificili pentru întreaga omenire. Dumnezeu se milostivește însă faţă de noi şi ne ajută să ne mântuim sufletul! În această busculadă care a cuprins pământul şi toate categoriile sociale, tineri şi bătrâni, bogați şi săraci, buni şi răi, razele sfințeniei strălucesc mai cu putere!
Bătrânul ghiduş, pe care l-am cunoscut în urmă cu ceva ani, mi-a adus în viaţă multă bucurie şi sănătate. Mereu m-au impresionat cuvintele din Acatistul lui:
Bucură-te, că ai tămăduit nenumărate şi neștiute boli;
Bucură-te, că i-ai scos pe mulţi din ghearele morţii;
Bucură-te, că ai luat asupra ta neputințe şi boli grave;
Bucură-te, că îi trimiteai la doctori credincioşi şi pricepuţi!
Cine ştia despre boala apărută în urmă cu trei ani? Aproape nimeni. Se putea tămădui? Da. Te ducea la moarte? Sigur, dacă nu știai ce ai de făcut. Era gravă, aşa după cum era prezentată. Au fost doctori care s-au priceput s-o trateze, care doar cu credinţă în Dumnezeu au depistat calea.
În toamna lui 2020, o febră mare apărută brusc, care a durat timp de două săptămâni, senzaţia de lipsă de aer, tuse, dureri musculare, diagnosticul de pneumonie bilaterală, m-au determinat să mă internez. După ce am încercat un tratament acasă, la spital s-a trecut la ceea ce corespundea protocolului. Cu analizele rele, a fost necesar transferul la un spital de rang superior, iar situaţia se agrava cu fiecare zi. A mai trecut încă o săptămână aşa, nu funcționa nimic, starea nu se ameliora. O femeie de lângă mine din salon a fost transferată la ATI pentru a fi intubată…

Am aflat în ultimul moment despre un tratament eficient, foarte scump, care însă nu se găsea. Vedeam cu mintea cum mă transfera la ATI pentru a fi intubată… multe organe îmi erau afectate. Ne rugam Cuviosului să ne ajute, pentru că soluţii omenești nu mai întrezăream. Ajutorul a venit prin nașii noştri şi prin alţi prieteni ai acestui mare sfânt drag nouă.
Cu câteva zile înainte, acel medicament era căutat şi pentru unul dintre apropiaţii Cuviosului, din Craiova. Nu se găsea niciunde şi au fost rugaţi şi naşii noştri să se intereseze în oraşul lor. Au luat legătura cu o doamnă farmacist de la spital, cu care se împrieteniseră după ce îi vorbiseră despre Cuviosul. Au aflat că s-ar putea găsi doar în farmaciile din spitale, dar nu aveau atunci pe stoc. Prima veste bună a fost că tocmai venise un document de la minister către toate spitalele, în care se preciza că este posibil transferul acestui medicament către farmacia unui alt spital din ţară. Au transmis mai departe informaţia şi am aflat ulterior că, deşi s-a făcut rost de medicament printr-un astfel de transfer interspitalicesc, domnul respectiv nu a mai avut nevoie, pentru că a lucrat minunat Cuviosul şi l-a vindecat.

Soţul meu căutase acel medicament în multe locuri, spitale şi farmacii din ţară, dar nu l-a găsit. L-a sunat şi pe naşul să îi ceară ajutorul şi atunci a aflat de întâmplarea cu prietenul lor şi calea pentru a găsi medicamentul. Această descoperire a fost o minune pentru mine! Mai mult, când au sunat-o de data aceasta pentru mine pe doamna farmacist, au aflat că tocmai primiseră şi aveau şi câteva doze disponibile, care puteau fi transferate la un alt spital. Mulţi oameni se rugau pentru mine în acele clipe, persoane care l-au cunoscut pe Cuviosul Gherontie şi cărora le mai mulţumesc încă o dată, din toată inima!
Cuviosul Gherontie a lucrat minunat! Nu a fost însă deloc uşor. Era vineri seara şi urmau patru zile libere, inclusiv 1 decembrie, ceea ce pentru mine ar fi fost prea mult… Doamna farmacist terminase programul şi era deja în drum spre casă, dar s-a întors la spital pentru mine… A făcut apoi mari eforturi pentru a-i contacta la ora aceea acasă pe șefii spitalului, cu rugăminți, şi a reuşit să-i convingă să-şi dea acordul pentru transfer. Apoi a trebuit să intermedieze transferul cu directoarea medicală şi cu farmacista de la spitalul unde eram internată. Menţionez că acel medicament se putea administra doar în condiţiile în care anumite analize medicale se situau între anumite valori, iar eu îndeplineam integral acest criteriu.

Sâmbătă dimineaţa, în câteva ore, totul s-a finalizat. Soţul meu s-a ocupat de transferul de urgenţă al medicamentului salvator, preluat de la peste 200 km de locul în care eram eu internată. Acesta mi-a fost administrat în perfuzii, astfel încât s-a observat imediat o ameliorare generală şi, după doar două zile, mă simţeam deja mai bine. În toată această perioadă, naşul îmi trimitea zilnic mesaje, îmbărbătându-mă şi susținându-mi moralul. De asemenea, mulţi prieteni şi colegi erau îngrijorați. Aveau şi motive întemeiate, mai ales că, într-una din acele zile, am aflat despre un coleg medic care murise în acelaşi spital unde eram şi eu.
Mulţumesc Cuviosului pentru tot ajutorul, mulţumesc din tot sufletul nașilor şi doamnei farmacist, faţă de care am rămas cu o profundă recunoştinţă şi, de asemenea, mulțumesc directorilor de spitale care m-au ajutat, medicilor şi personalului medical implicat, dat fiind faptul că era o perioadă grea, cu multe controverse şi pericole.

După externare, a urmat o recuperare lungă şi anevoioasă, care m-a împiedicat să ajung la mormântul Cuviosului Gherontie pentru a-i mulţumi. Însă aşa a rânduit Dumnezeu, să merg la Tismana la parastasul Cuviosului din 8 octombrie 2022 şi să mă întâlnesc acolo cu binefăcătorii mei, mai ales cu doamna farmacist, pe care nu o cunoscusem, şi dragă mi-a fost vederea ei!
Încercările însă nu m-au părăsit. La sfârşitul lunii decembrie 2022, o altă afecțiune avea să mă doboare la pat: febră mare, dureri, stare septică, posibil în legătură şi cu multa medicaţie din anii precedenți. Iarăşi eram „de ATI”. Încă o dată gândul la moarte îmi dădea târcoale. Nu puteam să mănânc nimic, eram deshidratată şi trăiam doar din perfuzii. Am scăzut foarte mult în greutate şi analizele erau rele. Am dat de doctori „credincioşi şi pricepuţi”, care făceau tot ce le stătea în putință, alături de personalul medical.
Am început să mă rog mai mult Cuviosului Gherontie. Am dormit puţin în acea perioadă. Într-o noapte, după îndelungi suferinţe, mă gândeam cum L-au răstignit pe Hristos şi, cum mă simţeam aşa neputincioasă, după ora 4 dimineaţa am aţipit. L-am visat pe Cuviosul, parcă era aievea, pus într-o raclă ca nişte sfinte moaște, îmbrăcat în rasă de călugăr, cu culion pe cap şi camilafcă. Mai avea ceva pe piept, ca schima mare. Era lume lângă raclă alături de mine. Eu priveam la faţa lui, ce frumos este, stăteam cumva lângă capul lui. Deodată a deschis ochii şi s-a uitat la mine. Am zis atunci în sinea mea: „A deschis ochii! Nu mai vede nimeni?”. Apoi i-a închis, iar eu eram surprinsă de aceasta. Apoi i-a deschis din nou. M-am gândit: „Are ochii deschişi… să vadă şi ceilalți!”. Iar i-a închis, iar eu eram înmărmurită. Când i-a deschis a treia oară, am exclamat: „Asta e o minune, a deschis ochii!”. M-am trezit imediat după aceea. Mă miram că mă simţeam mai bine faţă de zilele dinainte, însă am uitat de vis…

În ziua următoare a continuat această stare de mai bine şi mi-am amintit că am visat un sfânt într-o raclă şi iar am uitat… Doar după încă trei zile, când mi-am amintit iarăşi visul, am conștientizat că era Cuviosul Gherontie. Eram tot în perfuzii şi tratamente şi îmi era gândul la cele curente, dar am prins curaj şi mi-am dat seama că va fi bine până la urmă! Visele sunt relative, nu ne putem încrede în ele, totuşi starea de bine pe care am resimțit-o a fost reală!
Cu siguranţă, ajutorul Cuviosului e mereu prezent în viaţa celor care i se roagă cu credinţă! Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, văzând cum lucrează prin sfinţii Lui şi prin oameni! Am învățat cum boala naște încercare, încercarea răbdare şi răbdarea nădejde!

Dr. Delia Dragoş,
Făgăraş