Am fost cu Cuviosul la multe mănăstiri şi în multe locuri. În vremea în care l-am cunoscut, îmi era frică de morţi, deoarece am avut în familie un deces care m-a marcat. Fratele meu a murit lovit de fulger, când avea 16 ani. Într-un pelerinaj în Ucraina şi Rusia, am ajuns la o peşteră cu peste 80 de sfinţi. Eram cu fiica mea şi cu grupul de pelerini. După ce ne-am închinat la 15-20 de sfinţi, am vrut să ies afară. Parcă mă şi plictisisem să fac acelaşi lucru de atâtea ori, ba mi se făcuse rău şi frică şi căutam uşile de ieşire.
Cuviosul m-a ţinut de încheietura mâinii şi a zis către mine: „Eu nu ştiu, dragă, ce-i atâta plictiseală?”. În gândul meu asta era. Apoi a continuat: „Aici, la sfinţi, aşa să te închini, în numele Preasfintei Treimi!” şi mi-a arătat cum se face, apoi mi-a spus despre fiecare sfânt în parte câte ceva, până la sfârşit, aproape la 60 de sfinţi câţi au mai fost. Când am ieşit afară, am spus despre dânsul în gândul meu: „Cine poate să fie omul ăsta, că pe mine şi dacă mă legau, nu rezistam să stau să mă închin la restul sfinţilor până la sfârşit!”.
Maria Nemeş
