Mulțumesc Cuviosului, care nu a încetat să fie alături de mine nici în continuare, când excesul de zel, repetițiile și examenele m-au epuizat. Într-adevăr, cu toții tindem spre perfecțiune, însă orele de curs și drumurile m-au făcut să cedez fizic. Am ajuns acasă, după o zi dogoritoare, cu o durere de cap îngrozitoare și cu o slăbiciune în trup de nedescris. Aveam febră, nu puteam să mă mișc din pat, voiam să adorm, dar îmi ardea tot corpul și nu știam ce să mai fac. Mama, disperată, suna medicii și voia chiar să cheme salvarea, însă niciun medicament, nici oțetul pe picioare, nici prosoapele ude și reci în care îmi învelea corpul nu aveau vreun efect. Valoarea 39,5 a temperaturii era îngrijorătoare, peste puțin timp termometrul ar fi arătat 40 de grade, eram atât de amețită, încât simțeam că voi leșina și, Doamne ferește, creierul meu chiar putea fi afectat.
Mama nu știa ce să-mi mai facă, se învârtea prin casă, dădea telefoane și se ruga să îmi revin. Mi-a adus iconița mea preferată, a Cuviosului Gherontie, și mi-a lipit-o de piept. Nu reușeam nici în gând să leg două cuvinte și să mă rog, însă îl țineam pe Cuviosul strâns la pieptul meu și aveam speranța că o să fie alături de mine, fiindcă mereu i-a ajutat pe cei care au crezut în sprijinul său.
Doar după câteva minute, am început să mă mai liniștesc, febra încă nu îmi scădea, dar simțeam o putere, chiar dacă eram amețită, și un gând de a mă duce la baie și de a pune dușul rece pe mine pentru că altfel nu voi reuși să scad febra aceea infernală. Nu știu cum am ajuns la baie, mă țineam de toți pereții, însă odată ce am rezistat până acolo, am fost convinsă că apa rece va rezolva febra și așa a fost. Mi-a scăzut la 38 de grade și am reușit să mă odihnesc.
Ana Nuţă,
Craiova
