Prima dată am aflat de la mănăstirea unde noi, întreaga familie, avem părintele duhovnic. Acolo se citea la trapeză una dintre cărțile cu mărturii despre Cuviosul.
În primăvara anului 2021, noi aveam programare cu bebelușul nostru de 6 luni, pentru o intervenție chirurgicală. O maică ne-a sfătuit să mergem la Tismana, la mormântul Cuviosului. Deşi de obicei ne urnim foarte greu, în sâmbăta următoare, în 24 aprilie 2021, am plecat spre mănăstire cu o bucurie inexplicabilă, cu toate că în ultimul an trăiserăm toți o perioadă apăsătoare din cauza problemelor mele de sănătate, agravate de sarcină, şi din cauza temerilor legate de operația celui mic.
Prima surpriză a Cuviosului a fost faptul că, la pangar, o maică deosebit de luminoasă ne-a dăruit mai multe cărți despre dânsul. Am intrat în incinta mănăstirii, unde curtea era răvășită de excavatoare. În atmosfera oarecum dezolantă, se desfăşura înmormântarea fostei starețe, maica Ierusalima Gligor, care avea același nume de familie cu cel pe care îl purtasem eu înainte de căsătorie şi, imediat, am simțit multă lumină şi o mare apropiere de această vrednică maică.
Cum nu puteam rămâne foarte mult cu bebelușul în curte, am întrebat o maică unde e mormântul Cuviosului, dar a şi venit o ispită: maica respectivă ne-a spus că nu ştie să fi făcut vreo minune şi ne-a chestionat asupra sensului căutării noastre, iar în final ne-a recomandat să mergem să ne închinăm Sfântului Nicodim, care, clar, este sfânt…
În minte cu mărturia maicii (care ne-a îndemnat să facem acest pelerinaj) despre „mica minune” pe care a făcut-o Cuviosul cu dumneaei, nu ne-a descurajat intervenția acestei monahii, ci am mers la mormântul Cuviosului şi ne-am rugat îndelung, apoi ne-am închinat şi Sfântului Nicodim şi am plecat cu o mare bucurie în inimi.
La intervenția chirurgicală, foarte dificil mi se părea să îl țin nemâncat pe micuț cinci ore, deoarece urma să i se facă anestezie generală. Tocmai aici a intervenit Cuviosul: după trei ore şi jumătate în care reușisem cumva să-l amăgesc să nu sugă, a început să se neliniștească, astfel încât nu mai știam ce să fac. M-am rugat intens Cuviosului şi, deodată, în loc de ora 13, am văzut că era, de fapt, ora 14, deși cred că trecuseră doar câteva minute de când verificasem ceasul. Nu pot să îmi explic raţional cum s-a putut întâmpla această „comprimare” a timpului.
Cercet. şt. dr. G. Dincă,
Bucureşti
