Cuviosul Gherontie și Părintele Porfirie
În 2021, pe data de 14 februarie, de ziua mea de naștere, am ales să fiu la mormântul Cuviosului. A fost cea mai frumoasă zi de naștere din viața mea! Soacra mea s-a oferit să îmi cumpere un cadou și am ales din magazinul Mănăstirii Tismana trei cărți cu Părintele Porfirie.
Inițial, am crezut că sunt trei volume diferite, dar ulterior am constatat că era vorba despre același volum în trei exemplare. Am decis că trebuie să ofer două dintre ele unor persoane pe care Cuviosul să mi le scoată în cale.
Am mers la mormântul său și am așteptat în liniște. Prima persoană căreia i-am oferit volumul a fost o măicuță, care venise şi ea să se închine. Pe când aceasta se depărta, simțeam că trebuie să merg să îi ofer volumul, deși atunci când era lângă mormânt nu m-am gândit la acest lucru. Ulterior, măicuța mi-a povestit că, încă de când a văzut cărțile în brațele mele, și-a dorit mult să știe ce conțin acestea și că, pe măsură ce se depărta, curiozitatea îi creștea, aceasta crezând faptul că volumele conțin marturii despre Cuviosul. I-am spus că de fapt cărțile sunt despre Părintele Porfirie și mi-a spus că are mare evlavie la acest sfânt. Astfel, am dobândit o mare pace sufletească, știind că primul volum a ajuns la persoana potrivită.
Cu cel de-al doilea volum, situația a fost mult mai simplă. Cuviosul mi-a dat ocazia să întâlnesc o doamnă preoteasă care stătea la mormântul Cuviosului. I-am oferit volumul și ea mi-a relatat că, încă de când m-a văzut cu cărțile, și-a dorit mult să aibă și ea un exemplar. Astfel, Cuviosul Gherontie și Părintele Porfirie au lucrat pentru a face o mică bucurie pentru două suflete care aveau evlavie la aceștia.
Mărul mâncat la mormântul Cuviosului
Cunoșteam istorisirile despre merele oferite de Cuviosul și cum soții care mâncau împreună un măr oferit sau binecuvântat de acesta, primeau în dar un prunc sau o pruncă de la Dumnezeu.
Noi aveam o fetiţă, dar mi-am dorit ca al doilea copil să fie cu binecuvântare de la Cuviosul, aşa că m-am gândit să mănânc și eu împreună cu soțul un măr chiar acolo, la mormânt. El însă nu cunoștea respectivele relatări și m-a refuzat, îmi spunea că nu are poftă să mănânce măr. Eu tot insistam, pentru că eram în mișcare și aproape că ieșisem de pe poarta mănăstirii și țineam neapărat să mâncăm mărul în incinta ei. Soțul m-a refuzat de trei ori, dar în cele din urmă a mâncat.
Atunci am știut că în curând vom avea un copilaș. Astfel, trei luni mai târziu, am primit vestea că sunt însărcinată, deși nimeni nu se aștepta la această sarcină. Eu însă am știut în tot acest timp faptul că Cuviosul îmi va trimite un asemenea dar.
Cuvioase, tu ai mijlocit să primesc acest prunc, tu să îl ocrotești!
Am avut toată perioada sarcinii certitudinea că Cuviosul va purta de grijă pruncului din pântecele meu, pentru că el m-a încredinţat de acest lucru, într-un mod special. De aceea, chiar și atunci când am început să simt că ceva nu este în regulă cu sarcina mea, aveam certitudinea că totul se va termina cu bine.
În ultimele trei săptămâni până la naştere, am fost la Sfântul Maslu în fiecare vineri și simțeam cum Dumnezeu mă ocrotea, chiar dacă simptomele specifice travaliului nu se ameliorau. Am fost la spital și la controlul periodic, dar nimeni nu a depistat ceva în neregulă.
Eu bănuiam faptul că pierd lichid amniotic, deoarece la anumite mișcări bruște simţeam asta. Mi-a fost infirmat acest lucru și am continuat să stau acasă și să îmi desfășor activitățile de zi cu zi. De Sfântul Spiridon, am fost la biserică și am pregătit o masă mare cu bucate din pește și de post și, în timp ce avea loc agapa, îmi trecea prin minte faptul că acea masă este pentru nașterea fiului meu.
Așa a și fost! În noaptea dinspre 12 spre 13 decembrie a început travaliul. Când am ajuns la spital și mi-a fost făcută ecografie, doamna doctor mi-a spus uimită că se întâmplase o minune! În cele trei săptămâni în care membranele au fost fisurate (!), pruncul meu s-a așezat în burtică în așa fel încât să împiedice pierderea lichidului amniotic. Astfel, am reușit să trecem cele trei săptămâni fără să fim în pericol.
Pe data de 13 decembrie s-a născut Pantelimon, pruncul dăruit și ocrotit prin rugăciunea Cuviosului. Sunt convinsă de faptul că nimic nu este întâmplător, nici măcar faptul că pruncul s-a născut pe data de 13, dată care a marcat și trecerea Cuviosului la cele veșnice.
Cuviosul preface întristarea în bucurie
Pantelimon s-a născut prematur, la 33 de săptămâni. După ce a venit pe lume, copilul a trebuit să fie intubat, deoarece nu putea respira singur, i se administra dopamină pentru că nu reușea să își mențină tensiunea, era hrănit intravenos pentru că nu tolera laptele matern și era tot timpul sedat pentru a rămâne liniștit.
Întristarea m-a cuprins deodată atunci când mi-am văzut pruncul astfel, iar în sufletul meu s-a născut disperarea și deznădejdea. L-am botezat în spital, deoarece medicii erau destul de rezervaţi, fapt care sporea starea mea. Toate astea au durat nouă zile, până ce am primit la spital volumul 4 cu mărturii. Din acel moment, am simțit că întristarea mea se va preface în bucurie. Zilele următoare (și nu au fost puține) aveam sufletul plin de bucurie duhovnicească și credința că totul va fi bine.
Cuviosul nu mi-a adus doar bucuria sufletului, ci și un dar neprețuit: din seara următoare celei în care am primit cartea, Pantelimon a început să tolereze laptele matern și, de atunci, nu am mai avut o astfel de problemă.
Am simţit cum Cuviosul a adus prin cartea sa vindecarea sufletului meu, mai întâi de toate! El a pus pansamentul acolo unde rana era adâncă și nu m-a lăsat să îmi pierd calea, ci m-a condus cu zâmbetul său molipsitor din multe fotografii, până la finalul acestei călătorii.
Volumele Cuviosului…
Toate volumele Cuviosului au intrat în viața mea în locul potrivit, la momentul potrivit. Ceea ce m-a impresionat de fiecare dată a fost mesajul transmis de poza de pe copertă: totdeauna Cuviosul mă îndemna să am o atitudine similară cu cea pe care o arăta prin poza sa de pe copertă. Spre exemplu, pe coperta volumului 2, Cuviosul zâmbește cu bunătate, îndemnându-mă să iert, să uit și să îi iubesc pe cei din jur, acest îndemn venind într-o perioadă a vieții mele în care căutam multe răspunsuri care să mă ajute în relația mea cu cei din jur.
De pe volumul 4, pe care l-am primit pe când eram internată cu copilul în spital, Cuviosul m-a îndemnat să mă rog și să am certitudinea că el veghează, exact așa cum reiese din poza de pe copertă. Volumele sale au intrat în viața mea când aveam cea mai mare nevoie și pentru toate acestea, Cuvioase, îți mulțumesc!
Fotografia Cuviosului – izvor de vindecare
Fiind în spital, zilele le petreceam în rugăciune. Acesta a fost un prilej să mă reapropii de Dumnezeu și să îmi redescopăr lipsurile duhovnicești.
Într-o zi m-a cuprins deznădejdea, deoarece simțeam că Dumnezeu nu mă aude, deși mă aflam mai aproape de El prin rugăciune ca oricând. Am cârtit, m-am răzvrătit, am strigat la Dumnezeu și apoi am realizat că este Dumnezeul meu și că trebuie să îmi plec capul în fața Lui și să Îi mulțumesc pentru tot și pentru toate, dar deznădejdea nu mă lăsa să fac asta.
Am luat atunci volumul 4 și m-am lovit de trei ori în cap cu fotografia de pe copertă a Cuviosului, spre surprinderea colegelor din salon. Dar starea mea s-a schimbat şi am dat slavă lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate!
De asemenea, atunci când pruncul meu era la incubator, am luat fotografia Cuviosului și l-am închinat cu ea, apoi am atins-o de trei ori de fruntea lui. Știu că din acel moment am avut încrederea că totul va fi bine și că pruncul meu este în grija Cuviosului, care nu l-a părăsit nici măcar o clipă.
Mesagerii Cuviosului
La o zi după Botezul de necesitate făcut lui Pantelimon în spital, i-am trimis un mesaj doamnei Monica Opriş (pe care o cunoscusem prin Cuviosul, când am dat prima mărturie, apărută în volumul 3), cu rugămintea ca părintele Dorin să îl pomenească pe copilaşul meu la Sfânta Liturghie.
M-a sunat imediat şi apoi a început şirul „întâlnirilor” cu dânsa, astfel că am simţit-o drept „mesagerul” Cuviosului pe lunga perioadă a spitalizării. De câte ori aveam un moment greu, citeam Acatistul Cuviosului și, ulterior, primeam telefon de la dânsa, întotdeauna la momentul potrivit, cu mesajul potrivit pentru sufletul meu. Trei dintre situații aş vrea să le expun și aici, în cartea Cuviosului.
Prima situație se raportează la modul în care tratam tot ceea ce se întâmplă în spital: luam totul ca o pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Dânsa m-a sunat și, fără să îi spun ce simțeam, mi-a zis: „Păstrează-ţi energia şi nu te risipi în gânduri rele! În loc să ceri, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate și ai să vezi cum se schimbă totul în jurul tău! Garantat! Repetă la nesfârşit rugăciuni de mulţumire!”. Așa am făcut și primeam toate ca din mâna lui Dumnezeu, iar sufletul meu se liniştea.
A doua se raportează la frământările foarte mari pe care le aveam pentru despărțirea bruscă de fiica mea, Ana-Maria, în vârstă de 1 an și jumătate. Faptul că trebuia să stau o așa lungă perioadă departe de ea îmi provoca o durere de nesuportat în suflet și șederea mea în spital devenea imposibil de acceptat, chiar dacă petreceam zilnic cu ea o oră, în vizitele pe care mi le făcea la spital, cu soţul sau cu părinţii mei. Într-o zi, m-a sunat doamna Monica și i-am împărtășit durerea mea iar ea mi-a spus: „Doar o vezi zilnic! Este atât de mică, iar când va crește nu își va aminti de această perioadă. Toți sunt în jurul ei și o îngrijesc și ea este bine, iar când te vei externa, vei avea tot timpul la dispoziție să ai grijă de ea și să o ai lângă tine!”. Din acel moment, nu am mai purtat grija fiicei mele, aveam o pace și o siguranță, încât nici nu concepem să fie altfel decât mi-a spus.
A treia situație se raportează la o frământare pe care o aveam în privința unei transfuzii de sânge pe care urma să o facă băiețelul. Aveam frământări de ordin duhovnicesc și trupesc și am citit Acatistul Cuviosului. La scurt timp, doamna Monica m-a sunat și i-am relatat frământarea mea. Răspunsul l-am primit ca din gura Cuviosului: „Dar lasă, dragă, să-i facă, doar e botezat!”. Atunci toate temerile mele s-au risipit şi transfuzia a fost cu efecte benefice pentru Pantelimon.
Cuviosul ne-a unit pe toți sub aripile sale
Tensiunea provocată de mediul spitalicesc, de absența celor dragi și de starea de sănătate a copilului m-au făcut să îmi pierd răbdarea cu cei din jur și, la un moment, dat am realizat că eram pe cale de a-mi afecta relațiile cu oameni dragi, din pricina mâniei și a lipsei răbdării. Am citit de trei ori Acatistul Cuviosului și în câteva zile nu numai că mi-am recăpătat relațiile cu cei din jur, ci acestea au devenit mult mai puternice.
Vindecarea fiicei mele, Ana-Maria
În răstimpul de aproape două luni petrecut în spital, dar şi după aceea, m-am lăsat în grija Cuviosului şi m-a purtat pe un drum plin cu minuni!
Înainte de a fi externată din spital, fetița a făcut enterocolită. Am vizitat apoi trei medici, am urmat trei tipuri de tratament, trecuseră 20 de zile și avea aceleași simptome: diaree, tristețe, refuzul de a mânca sau bea laptele.
Într-o zi, la prânz, am luat fetița și am ieșit să ne plimbăm în jurul blocului. Am început să îi rostesc la ureche părți din Acatistul Cuviosului, pe care le memorasem cât timp stătusem la spital. Am simțit că este un moment unic pentru mine și fetiţa mea, pentru că niciodată nu am simțit-o atât de aproape, suflet îmbrățișat de suflet. Am avut convingerea că, prin mijlocirea Cuviosului, ea va fi vindecată în acel moment și, cu adevărat, aşa a fost. Din acel moment nu a mai făcut nici măcar o dată diaree!
Slavă lui Dumnezeu întru sfinții Lui! Amin!
Jr. Claudia Mădălina Nicoliţa-Burci,
Craiova
