S-a făcut o lumină puternică în cameră şi brusc toată durerea a dispărut!

Auzisem de Cuviosul Gherontie…
Nu l-am cunoscut pe Cuviosul în viață însă auzisem la serviciu multe lucruri minunate despre el, din timpurile cât încă își plimba trupul firav prin casele credincioșilor. Citisem din cărțile scrise despre cuvioșia sa şi mă minunam de blândețea, de răbdarea pe care o avea cu noi, nepricepuții, de legătura lui puternică cu Dumnezeu şi mă întrebam adesea ce simt şi ce trăiri au cei care sunt binecuvântați astfel de Cel de Sus.

Când am auzit că trecuse la cele veșnice, am simțit o mare întristare şi eram puțin dezamăgită de mine că nu am reușit să ajung în locurile în care știam că îl găsesc. Nu mi-am explicat atunci multe, dar mai târziu aveam să înțeleg.
Conștientizarea legăturii cu Dumnezeu a început pentru mine încă din școala generală, însă pe parcursul vieții, uneori reușeam să o întăresc, alteori devenea atât de slabă, dar tot mai licărea acolo într-un colţ de suflet şi m-am bucurat că nu s-a stins niciodată.

Problemele de sănătate ale tatălui meu…
Anul 2021 începuse cu problemele de sănătate ale mamei, pe care le-am depăşit cu ajutorul lui Dumnezeu, dar când lucrurile păreau să se aşeze, în septembrie, același an, tatăl meu s-a îmbolnăvit de Covid-19, o formă severă, care a necesitat internare în spital şi câteva luni de recuperare. Cu rugăciune şi răbdare, lucrurile s-au aşezat din nou, urmând să avem un sfârşit de an liniștit şi speranță spre un an 2022 mai îngăduitor.
Dar ce să vezi? Nu a fost deloc așa… încercările veneau din nou şi repede…
Pe 2 ianuarie, duminică, m-a sunat tatăl meu să îmi spună că îl doare foarte tare spatele, că durerea plecase pe picior şi că nu cedează la niciun medicament. I-am spus să vină la mine în Craiova (el locuind la ţară, la vreo 120 de km de mine) şi i-am făcut programare în aceeași zi la un medic ortoped. Acesta i-a prescris un tratament care, de asemenea, nu își făcea absolut deloc efectul. Ne-a recomandat să facem a doua zi şi un RMN, al cărui rezultat a venit joi. Vineri am mers cu rezultatul la ortoped şi am aflat că are o hernie ce trebuie operată şi că nu îmi recomandă Craiova. În aceeași zi, am mers şi am cerut mai multe păreri, însă toți spuneau același lucru, că este o hernie care trebuie operată, deoarece are risc de paralizie.

Reușisem să vorbesc cu o doamnă doctor neurochirurg din Craiova, despre care primisem recomandări foarte bune, însă putea să îl examineze de-abia luni, deoarece vineri era Sfântul Ioan Botezătorul, iar după aceea, urma weekend-ul. Între timp, încercasem să mai sun la București pentru programări la doctori despre care primisem recomandări bune sau citisem pe Internet, însă aveau deja locurile ocupate până în luna martie.
În tot acest timp, mă uitam neputincioasă la tatăl meu, îl vedeam cum se transfigurează de durere şi nu puteam să îl ajut cu nimic. Încercasem toate calmantele posibile însă nimic nu îi îmbunătățea starea, iar nopţile nedormite își spuneau cuvântul, tatăl meu devenea din ce în ce mai irascibil…
Dezamăgită, deznădăjduită, mă simțeam fără putere şi nu știam unde să mai sun şi ce decizie să iau. În tot acest timp, trebuia să fiu puternică sau cel puțin să par astfel în fața lui, ca să nu îl descurajez şi să îi ofer o urmă de speranță.

Rugăciunea şi răspunsul Cuviosului…
Copleșită de emoţii, în aceeași zi, vineri seara, de Sfântul Ioan, am ieșit din casă şi m-am dus la biserica din cartier. Ştiam că nu este deschisă, fiind deja ora 7 seara, dar am simțit nevoia să merg acolo. Am îngenunchiat şi am plâns în hohote, am vorbit cu Dumnezeu…
M-am întors acasă, am mai făcut treburile de zi cu zi şi voiam să mă rog, dar cartea mea cu rugăciuni era în geantă, iar aceasta se afla lângă camera unde dormea tatăl meu şi de teamă să nu îl trezesc nu m-am mai dus, mă gândeam că poate reușise să adoarmă. Mi-am zis în sinea mea că Dumnezeu nu se va supăra pe mine dacă nu îmi voi citi rugăciunile de seară şi că voi citi din altă carte. Am deschis sertarul şi am dat de cartea Cuviosului, era volumul 3, iar de pe copertă ochii lui mă priveau cu atâta lumină şi bunătate… Am luat cartea în brațe, eram pregătită să citesc, dar între timp m-a sunat mama şi fratele meu pentru a mă întreba de starea tatălui meu.
Cu mama mea am o relație deosebită şi vorbim multe şi mult. Şi de această dată, mama îmi povestea diverse… încă mai era afectată după pierderea tatălui ei (bunicul meu), care trecuse la Domnul în timp ce tatăl meu era internat cu Covid-19 în spital. Încercam să o consolez şi să o încurajez. Cred că am vorbit un ceas cu mama mea, dar cu cartea Cuviosului Gherontie în brațe, mângâindu-i fața în permanență. Aveam impresia că este fizic lângă mine şi mă privește cu ochii lui buni.
Nu știu cât de atentă am fost la discuția cu mama mea, știu doar că în mintea mea vorbeam cu Cuviosul şi îl rugam să îmi dea un sfat, să îmi arate o cale, să încep de undeva, că nu știu unde să mă îndrept. Într-un sfârșit, am încheiat discuția telefonică cu mama mea, era aproape 12 noaptea, somn nu aveam şi am deschis cartea să citesc, însă nu am început de la prima pagină. Am lăsat-o să se deschidă la întâmplare. S-a deschis la pagina 54, acolo era colțul îndoit, nu știu dacă de când citisem altă dată, dacă de la mama mea, care mai citea când venea pe la mine, dar un lucru era cert: Cuviosul îmi ascultase rugăciunea!
De ce spun asta? În primele rânduri unde se deschisese cartea era scris numele unui neurochirurg, Ovidiu Grămescu, care o operase pe o măicuță de la Tismana, cu aproape aceeași problemă ca şi a tatălui meu, chiar mai gravă, şi pe care o făcuse bine. Am intrat pe Internet şi am căutat după numele găsit în carte, iar ceea ce citeam erau numai lucruri minunate de la sutele de oameni pe care îi operase şi care erau foarte bine.
Nu îmi venea să cred ce citesc… plângeam şi râdeam în același timp, simțeam că este drumul pe care Cuviosul mi l-a arătat. Am sunat atunci, vineri noaptea, la ora 1, la clinica Sanador şi am reușit să fac programare la acest doctor pentru luni.

Operaţia şi vindecarea minunată…
Duminică noaptea am plecat spre București, luni dimineaţa am ajuns în cabinetul doctorului. Am luat cărțile Cuviosului cu mine şi o icoană, cu gândul să le dăruiesc doctorului. I-am povestit acestuia cum l-am găsit şi a fost impresionat şi m-a rugat să îi las cărțile dacă se poate. I-am dăruit şi icoana, a fost foarte bucuros, iar eu am fost şi mai bucuroasă să întâlnesc un om care era în legătură cu Dumnezeu. Ne-a programat la operație pentru vineri, deoarece trebuiau făcute o serie de analize şi investigații prealabile.
Vineri a făcut operația, iar a doua zi ne-am întors acasă, tata era pe picioarele lui, fără dureri. A doua zi de la operație, tatăl meu a început să resimtă din nou dureri destul de puternice, câteva zile. Grijile mă cuprinseseră din nou şi mă gândeam că poate nu reușise operația. Gândurile negative puseseră din nou stăpânire pe mine, până când am zis: „Stop! Cuviosul a îngăduit să mergem pe calea asta, toate drumurile ni s-au deschis, trebuie să fie bine şi să nu mai deznădăjduiesc!”.
M-am trezit la 12 noaptea, m-am rugat puternic, am citit Acatistul Cuviosului şi m-am culcat liniștită. A doua zi dimineaţa, am mers ca de obicei în camera tatălui meu să văd cum se simte şi îmi spune: „Dumnezeu a făcut o minune cu mine! La 1 noaptea m-am trezit din somn, s-a făcut o lumină puternică în cameră şi brusc toată durerea a dispărut!”.
Am plâns din nou de bucurie şi i-am mulțumit Cuviosului că şi de această dată nu a întârziat să îmi răspundă la rugăciune.
În acest moment, când scriu această mărturie, se împlinesc aproape două luni de la operația tatălui meu şi pot să spun că este bine, se recuperează destul de repede.

I-am mulțumit lui Dumnezeu…
Dragi cititori, am învățat din toate aceste întâmplări că niciodată nu trebuie să încetezi să crezi, să îți păzești relația cu Dumnezeu, să speri şi să nu deznădăjduiești. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate necazurile, am înțeles de ce ni le-a trimis, ca să fim mai aproape de El.
Tatăl meu s-a schimbat mult, dintr-un om egoist a devenit un om mai bun, care ține post, care își dorește să meargă la biserică, care se roagă. Eu nu îl recunosc, este o mare schimbare în bine.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că lucrez la o firmă care nu neglijează relația cu Dumnezeu, unde Cuviosul şi alți sfinți sunt prezenți, că am șefi buni, care m-au înțeles în toată această perioadă.
Datorită Cuviosului, am depăşit toate problemele, iar familia mea a devenit mult mai unită şi mai puternică în relația cu Dumnezeu. Nu m-a lăsat să rămân tristă şi şi-a făcut simțită prezenţa, chiar dacă nu l-am căutat înainte să treacă la cele veșnice!

Larisa Deaconu,
Craiova