„În anul 2017, cineva mi-a făcut cunoştinţă cu un băiat care nu este ortodox. Ajunsesem să discutăm despre căsătorie, iar el, dorind să devin soţia lui, mi-a dăruit inelul de logodnă. Inima mea spunea da, dar sufletului meu îi era frică.
Fiind vorba de o hotărâre atât de importantă, m-am dus la duhovnicul meu, i-am explicat situaţia şi am primit canon de rugăciune. În timpul celor 40 de zile ale canonului primit, într-o seară am vorbit cu o prietenă care a aflat unde era Cuviosul şi m-a sfătuit să-i cer un cuvânt, pentru că mă va ajuta.
Am sunat la familia preotului unde se afla Cuviosul, dar nu a vrut să vorbească cu mine. La insistenţele persoanelor la care se afla, a venit în cele din urmă la telefon şi m-a sfătuit aşa: „Roagă-l frumos pe băiatul ăsta, roagă-l în genunchi să se boteze, roagă-l foarte frumos! Şi să treacă, dragă, la Ortodoxie! Şi dacă promite că va face asta (că va trece la Ortodoxie), tu să nu crezi până nu va jura (la Cununie) în Sfânta Biserică cu mâna pe Sfânta Scriptură că va şi rămâne ortodox!” Apoi, fiind seara târziu, a mai spus aşa: „Vise plăcute!”.
Respectivul băiat nu s-a botezat şi ne-am despărţit. Povestind unei prietene despre discuţia avută la telefon şi despre cele întâmplate, ea râzând, îmi zice: Da, răspunsul era clar: „Vise plăcute!”.
De câte ori sunt tristă, îmi aduc aminte de aceste cuvinte, „vise plăcute” şi mă înseninez de spusele Cuviosului.
Dumnezeului cel viu mulţumire pentru izbăvire şi ocrotire!” (S.I.)
