Într-o zi eram de rând la bucătărie.
La un moment dat, o maică mi-a făcut o figură şi mi-a adresat nişte cuvinte care m-au durut destul de tare. Cuviosul era în spatele bucătăriei. Crăpa lemne şi aducea cu braţul mai aproape de bucătărie, pentru a fi puse pe foc. După un timp, vine în bucătărie şi, cum era el plin de viaţă şi de umor, a început să mai glumească cu maicile. Eu eram la o masă şi tocam zarzavat şi nu ziceam nimic. Atunci Cuviosul se apropie încetişor de mine şi zice: „Lasă, dragă, este egal cu zero!”.
Din spatele bucătăriei, unde era la crăpat lemne, a văzut tot ce am păţit eu. Supărarea s-a risipit!
M.S.
