Am aflat de Cuviosul Gherontie în luna august 2023, respectiv în postul Sfintei Marii, de la părintele meu duhovnic, care mi-a sugerat să citesc despre el pe internet. Nu mai avea să-mi dea niciun volum de mărturii, le dăduse pe toate altor fii și fiice duhovnicești.
La acel moment nu am reușit să găsesc prea multă informație despre Cuviosul, găsisem site-ul dedicat lui și ascultasem niște cântări. Mi s-a părut „altfel”, dar nu am simțit vreo chemare aparte de a face ceva în direcția Cuviosului. Ulterior, în luna octombrie 2023, mama mea a aflat și ea de Cuviosul Gherontie de la o doamnă doctor la care fusese la un consult și care îi povestise despre un caz pe care îl avusese și care a fost ajutat de Cuviosul într-o situație la limita dintre viață și moarte. Când mi-a povestit mama mi-am adus aminte că și eu citisem despre el, dar în continuare nu am considerat că ar trebui să fac ceva în acest sens.
În luna ianuarie 2024, ajungând la Spovedania lunară obișnuită și având aceleași frământări sufletești de câțiva ani buni, îmi spune părintele duhovnic că îmi sugerează să citesc Acatistul Cuviosului timp de 40 de zile, atât eu, cât și mama mea, care îl are și ea ca duhovnic. Am făcut ascultare și m-am apucat de treabă. Mama primise un număr de telefon de la Mănăstirea Tismana și reușise să comande mai multe acatiste, poza Cuviosului, precum și volumele 4, 5 și 6 cu mărturii. Când am deschis coletul am văzut și o pungă plină cu bomboane, aspect la care am zâmbit instant, deși nu știam povestea bomboanelor de la mormântul Cuviosului. Am aflat despre ele abia ulterior, citind din mărturii.
În cele 40 de zile de rugăciune la Cuviosul am trecut prin multe. De la bun început, de când i-am văzut poza/iconița, mi s-a părut că e un suflet de copil într-un trup de bătrân. Primele zile, chiar primele săptămâni de rugăciune, plângeam incontrolabil, dar simțeam și mângâierea Cuviosului. La jumătatea celor 40 de zile mi s-a declanșat brusc o problemă de sănătate care m-a incapacitat timp de aproape trei săptămâni. Este vorba despre un sindrom vertiginos care s-a manifestat brusc cu o amețeală extrem de puternică, cu pierderea echilibrului, dar și cu vărsături și cu diaree.
Mi-am făcut toate investigațiile posibile, inclusiv cele care puteau indica o posibilă problemă neuronală, şi s-a concluzionat că aș avea un început de boală/sindrom Meniere cu scăderea auzului la urechea dreaptă. Am trecut prin toate stările posibile, inclusiv cu pierderea nădejdii de a-mi mai reveni vreodată și de a fi un om funcțional. Deja îmi imaginam cum voi fi permanent incapacitată de starea de rău și cum nu voi mai putea să-mi port singură de grijă pe viitor.
În tot acest timp, Cuviosul nostru drag lucra în sufletul și viața mea în chip nevăzut, m-a întărit în cele care au urmat. Pe perioada investigațiilor am întâlnit și medici credincioși, care reușeau să fie calmi și să nu-mi transmită stări de panică mai mari decât aveam eu oricum, dar și medici care nu aveau nicio treabă cu credința în Dumnezeu și care au reușit să mă arunce în ditamai atacul de panică în urma unui consult.
În perioada în care mi-a fost cel mai rău și nu mă puteam ridica din pat decât pentru nevoile fiziologice, mi-a venit în gând să spovedesc niște fapte pe care nu le spusesem în spovadă pentru că nu credeam că pot fi păcate. Este vorba despre faptul că participasem la niște sesiuni de constelații și de reiki.
Părintele meu duhovnic a venit acasă să mă spovedească și să-mi facă rugăciunile de dezlegare de păcate, iar a doua zi m-am şi împărtășit la Sfânta Liturghie. Treptat, treptat, simțeam cum încep să-mi recapăt puterile. Însă cea mai marcantă experiență avută pe perioada celor 40 de zile de rugăciune către Cuviosul a fost în penultima săptămână din cele 40 de zile, când am ajuns la Taina Sfântului Maslu, la sfatul părintelui duhovnic.
Am ajuns la biserică cu vreo 15 minute înainte de începerea slujbei, am reușit să pregătesc pomelnicul și să pun și lumânări pe masă pentru a fi aprinse în timpul Maslului. Şi stând eu așa pe scaun și rugându-mă, vine la mine un bărbat din biserică, despre care mi-am dat seama din primul moment că avea ceva probleme (un mic retard părea a fi) și pe care nu-l mai văzusem în viața mea până la acel moment.
Bărbatul, al cărui nume nu am fost în stare să îl aflu, din păcate, a început un dialog cu mine: „Ați venit la Maslu? Bine ați făcut! E bine să veniți la Maslu, dar şi la Sfintele Liturghii. Haideți să vă arăt ceva!”. (A scos atunci din buzunar o iconiță mică, înfoliată, cu Sfântul Nicodim de la Tismana. Am luat ca venind de la Cuviosul ceea ce îmi spunea și au început să-mi curgă lacrimile. Nu am putut să mai scot niciun cuvânt și mi-am propus doar să plec capul și să ascult cu luare aminte.) Bărbatul a continuat: „Să știți că și eu sunt bolnav de mult și nu cred că o să mă mai fac bine! (Mi-a menționat care-i problema lui de sănătate.) „Doamnă, doctorii din ziua de azi sunt necredincioși și umblă numai după bani!” (În acel moment lacrimile mi-au curs și mai tare, pentru că şi eu ajunsesem la o astfel de concluzie despre unii doctori, în urma unora dintre investigațiile efectuate pe parcursul a două săptămâni.) „Doamnă, să știți că eu vreau să ajung în rai, mie nu-mi place iadul! Eu pentru Rai mă lupt! Și mă mai lupt pentru o moarte ușoară, doamnă, o moarte care să mă ducă în rai!” (Mi-am amintit atunci că şi Cuviosul vorbea despre „moartea sfântă”.). „Doamnă, să știți că cea mai bună rugăciune este aia a inimii, știți care este aia?”. (Am reușit cu greu să-i răspund un „Da” printre lacrimi, pentru că înainte să mă abordeze eu tocmai făceam rugăciunea inimii.)
După acest dialog a plecat de lângă mine, dar s-a întors în două minute și, ca un copil bucuros, mi-a arătat o bancnotă de 5 lei pe care o primise de la o femeie din biserică. În secunda aceea parcă îl vedeam pe Cuviosul în ochii acelui bărbat trecut de 40 de ani, dar cu o minte și un suflet de copil. Au început să-mi curgă lacrimile și mai tare. (Chiar și acum când scriu aceste rânduri și retrăiesc acele momente lacrimile îmi inundă ochii.)
Mi-a încolțit în minte gândul că și eu trebuie să-i dau niște bani, dar începuse deja Sfântul Maslu și nu doream să mă mai foiesc sau să fac gălăgie prin biserică. Plus că îmi doream să mă scufund cu gândul și cu sufletul în Taina care tocmai începuse. Pe la jumătatea Maslului, mă trezesc cu același bărbat lângă mine, care îmi întinde un mărțișor. Era ultima săptămână a lunii februarie și apăruseră deja mărțișoarele. L-am băgat repede în buzunar, fără să mă uit la el și mi-am întors atenţia la slujbă.
La finalul Maslului, când am mers la miruit, mă tot uitam după acel bărbat pentru că doream să-i dau și eu niște bani… speram să nu fi plecat din biserică. Şi m-am trezit pur și simplu cu el lângă mine la rând, la miruit. I-am spus că îl căutam și am scos o bancnotă de 50 lei din portofel (singura pe care o mai aveam) și i-am dat-o. A luat-o în mână, s-a uitat la ea și a spus: „Doamnă, eu nu aștept bani mari, dar când îi primesc mă bucur și îi dau și eu mai departe!”.
În acel moment mi-a fost clar că din cei 5 lei primiți cumpărase mărțișorul pentru mine. Însă cireașa de pe tort a venit după ce am plecat de la biserică, am intrat în mașină și mi-am adus aminte că nu mă uitasem la mărțișorul primit. L-am scos din buzunar și am văzut că era… Pomul Vieții. Îmi era foarte clar că este un mesaj în acel mărțișor, eu neștiind atunci semnificația pomului vieții, din perspectiva Evangheliei.
Cât despre mine, menționez că mi-am revenit cu sănătatea în proporție de 80-90%, port lipită de piele iconița Cuviosului în fiecare zi și noapte, nu mă mai pot dezlipi de ea, simt deseori cum Cuviosul mijlocește pentru mine, chiar și în lucruri minore de zi cu zi și știu că lucrează în continuare în viața mea atâta timp cât eu reușesc să mă las, cu totul, în mâinile lui, ale tuturor sfinților și, mai ales, ale Maicii Domnului. Nu voi uita prea curând felul în care Cuviosul m-a ajutat şi lucrează în viața mea, într-un mod pe care, chiar dacă nu-l înțeleg (la nivel rațional) în totalitate, reușesc să-l simt.
O altă întâmplare demnă de menționat este faptul că mama mea a comandat mai multe acatiste de la Tismana și cumva nu știam cui să le împărțim. Mie mi se părea important ca ele să ajungă la persoanele care au cea mai mare nevoie de ele și i-am spus mamei să-l roage pe Cuviosul să-i trimită el persoanele care au cea mai mare nevoie. L-am rugat și eu pe Cuviosul pentru același lucru. La câteva zile după, îmi spune mama că s-a trezit la locul de muncă cu o femeie pe care nu o mai văzuse niciodată și care i-a spus că este din Craiova (noi locuind în Timișoara) și că ea a aflat că acolo poate găsi Acatistul Cuviosului Gherontie, iar ea are nevoie de Acatist pentru o altă femeie grav bolnavă, din Constanța. Desigur că mama i-a dat atât Acatistul, cât și poza, femeia a vrut să achite ceva în schimbul lor, dar mama a refuzat categoric să îi ia bani. Amândouă am zâmbit seara de această întâmplare și i-am mulțumit Cuviosului pentru că ne-a ascultat și de această dată rugăciunea.
Tot legat de felul absolut minunat în care Cuviosul reușește să ajungă exact la cine are nevoie cel mai mult de el, mai menționez și următoarea întâmplare. Un exemplar din Acatist şi o sticluță cu ulei de la candela Cuviosului, combinat cu ulei de la Sfinte Masluri (primită tot de la Tismana) a ajuns la o doamnă psiholog. În ziua în care i le-am dat, doamna respectivă a lăsat cărticica pe masă, unde a fost văzută de cineva care venise la dumneaei. Acea persoană a cerut detalii despre Cuviosul și a decis că „nu strică” dacă încearcă și ea să se roage Cuviosului. La câteva zile după ce a început să citească Acatistul Cuviosului, i-a povestit doamnei psiholog că a fost sunată de prietena ei cea mai bună, care i-a spus că a visat un bătrân ce avea la brâu o cingătoare și pe care prietena ei l-a întrebat în vis ce ar trebui să facă persoana care citea Acatistul (nu-i cunosc numele). Bătrânul i-a spus că „Ştie ea ce să facă!”, repetându-i de trei ori această frază în vis. După a treia repetare i-a spus: „Rugăciune și milostenie!”. Prietena care visase a sunat-o pe persoana care se ruga Cuviosului să-i spună despre acest vis, iar aceasta i-a trimis o poză cu iconița Cuviosului pe telefon. Prietena ei i-a confirmat că acela era bătrânul pe care-l visase.
Îți mulțumesc, Cuvioase Gherontie, pentru toată bunătatea pe care mi-ai arătat-o, deși, în mod cert, nu o meritam!
Maria P.,
Timişoara
